Știi ce am să fac în noaptea asta?
Nu o să dorm căci luna stă la pândă,
Se scaldă-n norii cu furtună,
Cu stil, ea știe să se ascundă
de mine, de tine, de noi împreună.
Dar ce nu știe luna
e cum să nu apună,
nu o reneg, o vreau la geamul meu
mereu, să-mi intre iar în vise
cu ochii ei nebănuiți
aş vrea să-mi spioneze
puțin inima cum bate,
să-mi fie medic și alături
pe pat, la capul meu, din șoapte
șoptite, coșmaruri adormite,
să îmi presare.
Îi scriu o odă,dar o citește oare?
Ce știe luna, limbă străină,
engleză, franceză puțină latină?
Mă îmbrac în nudul nopții în vară,
Îmi place cum mi se coboară
până-n călcâie, nu te-aş mai ţine în frâie,
dar dacă ne permite luna
am înveli în ciocolată
din buzele de altădată
ce le-as mai săruta o dată...
Nu-mi place când îți pui gura pe pauză,
ea dacă vrea să mă sărute, las-o,
hai las-o că e tânără și vrea
din noapte puțin ar mai gusta.
Mă pun pe pernă și sper să adorm
Pe coapsă în sus, combinezon,
să nu-l ridici, ne vede luna
of și-a tras un nor dintr-o furtună
ca o perdea, pe pleoape
și dacă nu o am pe ea, aproape,
în miez de noapte
îmi trag pătura pe ochi și aștept..
No comments:
Post a Comment