Se vrea a fi ceva...

Stii cum se zice,
ca o floare nu moare niciodata inainte sa se nasca
asa cum o iluzie nu se naste niciodata
dupa ce moare....

in podul palmei mi s-au strans diverse linii
scurte, intrerupte, lungi si late
se intersecteaza si isi vorbesc,
divulga din secretele de peste timp
sunt paznici cu amintiri insirate
amprente imprastiate pe suprafete
simple, banale, trecute cu vederea.

uneori, imi dispar, liniile,
nu le mai am, nu-mi mai apartin
nu ma mai descriu, si ma reneaga
cand sunt captiva in propriul meu vis
la mijloc undeva, mereu la mijloc
cu degetele tocite, desenele din palma
sunt sterse.

dar cum se poate muri inainte sa te nasti?
daca iti stergi amintirile, amprentele
vanataile si toate semnele de pe corp
te stergi pe tine insuti?

Oameni de carton

Eu nu am să dorm în noaptea asta,
tu o să-mi poposeşti pe tâmple,
cocoţat, atârnând cu genele pleoştite,
are să-ţi fie somn.
Pe fundal, muzică de jazz,
un pahar de vin, şi rosu,
aroma îmi înţeapă nările.
Oare ce faci? Constant îmi zgânderi umerii,
poate să îi acopăr cu o pătură?

Noptiera e un refugiu pentru cerceii aruncaţi la întâmplare,
sunt două pietre de turcoaz, culori în lume gri...
Nu-mi place nici cartea ce o citesc,
e sufocantă, sunt rânduri neclare,
nu-mi dai pace şi-mi întorci paginile.

Oameni din carton, afară-n ploaie
ochi desenaţi,
gura schitaţă,
se tem de foarfeci şi vânt,
dar umblă, siguri,
pe pământ, printre nori şi stele şi soare fără raze.
Tu, nu.Tu stai şi mă păzeşti,pe mine
prin clipe întunecate, din plastic eşti tu oare?

Cum bate frigu-n geam, rafale obosite, vibrează,
e ora 12 fix, e timpul care nu-mi ascultă
un ceas cu limbile ameţite
am să-l pun în apă, poate se trezeşte
şi poate şi pe mine.

E noapte şi deşi nu dorm...
dar stai, acum nu-ţi mai e somn?
şi tocmai când voiam să moţăi, să cad
pe canapea, să zac, privesc cartoanele cum tac
tu, nu.Şi te credeam tot de carton...

Lapis-lazuli

Uite ce ,  îţi păstrez, timidă

o floare

uscată, un roşu stacojiu ,

dar şters,

i-aş număra petalele

surdină, e moartă şi tulpina

şi frunzele-s uscate şi…mate

culori infatuate

se-ngrămădesc pe portative

topite şi scurse din sâmburii de floare

e un război, paleta asediată

explozii de culori, amestec surd şi mut

un chihlimbar, un acaju sau purpură

amară, ca de toamnă, e pur otrăvitoare

din sângele de floare

îmi arde iar pupila

un roşu înfocat, intens, de grenadină.

Din ochii de turcoaz

îmi picuri din vopsea

pe şevaletul care doar stă şi ne descrie

o floare, petale şi frunze de smarald

bordeaux, carmin şi verde

îţi sunt bijuterie.

Eşti fad şi insipid şi tern

Prin vene-mi umblă

Necugetatul gând

De a mă abandona

În ale tale braţe

Ce ştiu că nu mă vor mai prinde

Dar m-au prins ele vreodată?

Şi-ţi sorb puţin câte puţin

Din  farmecul ce mă subjugă,

Special nu-mi eşti tu nici măcar în vise

Nici când sunt ameţită

De vin, de fum şi de vapori

Eşti semizeu  sau doar un înger

Cu aripi roşii, ca de foc

Mi te cobori pe piept,

Mă apasă, îmi strângi suflul între pumni

Şi mă săruţi.

De-ai fi tu om aşa, ca mine,

Un harap-alb sau făt-frumos,

Dar nu, tu-n ochii mei eşti Sburator

Hain şi rău, cu sufletul de gheaţă

Cu ochi de argint şi mâini de plumb

Striveşti ca un nebun

Din poftele ce mi se scurg pe faţă.

Şi te reneg, te alung de lângă mine

Iar din parfumul tău fac drog

Şi perna ţi-o arunc în pod

Şi tot mă cheamă…tot uşor

Mă strigă şi nu pot să adorm…