Sunday 30 January 2011

Brasovul, din crestele de munti isi spune povestea

Braşovul este oraşul în care se adună zâmbetele
Se caută, se regăsesc printre miile de frunze
Din iarnă, din vară şi toamnă
Sunt culori ce strâng în braţe armonia naturii.
Braşovul este oraşul unde se împart fluturi
Şi în stomac, dar şi printre flori,
Esenţe şi parfumuri de pură prospeţime
Se răspândesc în aer, ţi se strecoară în nări
De printre ramuri, din iarbă, din inimă de munţi
Din creste se coboară un val şi cald şi rece
Şi peste tot răsar flori colorat pictate,
În nuanţe tari şi calde, pastile revigorante.
Printre clădiri ce îţi şoptesc istorie
Îţi zgârie retina trăirile adânc trasate
Pe ziduri ce miros a taină şi farmec şi mister.

Braşovul te învaţă cum să iubeşti natura
Îţi curg şi paşii printre iarbă, te îndreaptă
Spre tărâmuri unde norii ating pământul.

Susţinătoare a Umbrelei verzi, am fost invitată să aleg Capitala Verde a României şi pentru mine Braşovul asta reprezintă.

Wednesday 26 January 2011

Rochia e doar un pretext



amorezat,
doar într-o clipă
de scurtă nebunie
ţi s-au scuturat din priviri
nişte amintiri
şi cum le-am strâns
în pumni, de le-am zdrobit...

te superi tu oare pe mine
dacă din pură prostie
le savurez puţin când adie vântul,
găsesc oare ceva şi despre mine
dar despre tine?
Oh, dar sunt cuvinte
nefericite
şi grele, ce atârnă
ţinându-se de mână,
pe fir alb, cărunţit
din fruntea ta,
ameţit,
eşti buimăcit
de buze roşii
atinse de venin de trandafiri...

îţi ştiu privirea,
e lacomă şi-mi spune
că rochia de pe mine,
nu e a mea, nu-mi aparţine
dantela ce mă-mbracă
creată
din pulbere de stele
şi lacrimi efemere,
modele ce vor curge
pe trup de Serafim
să ştii, sunt ca un
pamplezir
eu pentru tine...
dar ai avut dreptate
căci rochia de pe mine
da, nu cred că-mi aparţine
aşa-i că-mi vine bine?

Hai noi, prin ploaie
şi cu pantofii într-o mână
să încheiem acest dans de o săptămână
căci tu în priviri
îmi scurgi minciuni,
în ochii mei de albastru sur,
şi în gura nestemată
presari stupefiantă
să incheiem printr-un sărut
o noapte amorsată
o continuăm a doua zi,
crezi că oare explodează?

Friday 14 January 2011

Târguindu-te cu trupul meu



Ne îmbrăcăm fiecare cu braţele celuilalt
Şi  ne stă atât de bine,
Te prinde culoarea pielii mele
Iar tenul meu, dă bine pe buzele tale.
Irişii nostri se completează,
Culori intense, ce merg bine împreună,
Îmi place cum îţi dansează pupilele pe întuneric
Nu aprinde lumina, lasă-mă să-ţi presar eu
Din căldura ce o să-ţi picteze în roşu obrajii
Şi atunci o să se potrivească pomeţii tăi cu gura mea.

Nu sunt voci ce auzi în cameră,
Nu sunt nici cuvinte siropoase
Pe care amanţii şi le suflă unul altuia când obosesc.
Sunt doar pensulele pe şevalet
Care îşi fac de cap fără să le pese
Şi nu reuşesc să vad ce schiţează.
Tu nu eşti curios?
Dacă ne pictează pe noi?
Atunci hai mai aproape, să îmi ţii părul în palme,
Să îţi fur din când în când un sărut,
Pe pieptul meu refugiază-ţi urechea,
Negustor de şoapte furate
E inima mea nebună ce se îmbată cu adrenalină….

Ştii ce îţi trebuie ţie?O gură de tărie
Ca să îţi ridici privirile spre mine,
Odată cu eclipsa eu sunt în agonie
Că nu-ţi mai pot trasa conturul trupului.
Mi-aş înfinge dinţii în tine ca să pornesc de undeva,
Dar tu nu poţi sta nemişcat atât pe lângă mine
Căci îţi fug mâinile în sus şi în jos,
Te roade pofta,  curiozitate scăpată de sub control,
Nu-i pune capăt, ăsta e farmecul tău
Aşa vreau să te picteze pensulele,
Libertin, creativ….târguindu-te cu trupul meu.

Monday 3 January 2011

Ah, îmi sunt buzele pătate


Dacă aş putea să mi te nasc în umbre
te-aş păstra ca pe un păcat
sub piele,
mi-ai scrijeli cu unghiile să ieşi
şi te-aş vârî înapoi.
Îmi eşti blestem şi neruşinare,
amor de vorbe goale,
amar şi şterse săruturi fatale,
perfidia ta fără margini
îmi dă târcoale,
eşti ca un leu în cuşcă,
captiv printre coaste,
dement nebun ce-mi tulburi irişii,
îţi pasă chiar deloc
de al meu suflet infect
îţi permiţi oare 
să-mi sufli uitare?
bezmetic fără amintiri
ce-ţi cauţi urma, cerşetorule, 
nu ştii că îmi aparţii?
să pot să te strivesc în mână
nu aş vrea, nu-s milostivă,
îmi eşti continuă aducere-aminte
şi te păstrez zidit
în labirint cu vise surde,
îţi sunt şi mute coşmarurile
să nu-ţi aud din gemete.
E noaptea lungă iar eu
pot să te am când vreau
sub piele, prin carne vie
râvnă şi zel, de o poftă ce mă arde
îţi sunt parfum în nări de trădător
tu ştii cât mă abţin?