Thursday 2 August 2012

Masca


Tărâmu-ţi freamătă sub tălpi zidite-n ciment
Şi te întrebi ce vrajă-i asta,
Exact aşa erai odată:
Un temător cu inima-mpietrită.
Acum aştepţi ca luna să te acopere
Căci umbrelor le este frică de lumină
Şi fug necontenit în jurul tău.

Pe pământul asta ţi-a fost interzis
Să porţi iubire în suflet
Şi să condamni pe cel ce taie,
Să treci de partea lui
Şi să zâmbeşti în timp ce frângi
Din vise ce acum nu fac decât să salte.

Ai fost damnat să fii captiv între două lumi
Şi ca un preţ ce-ai să-l plăteşti de acum, o eternitate
Să duci o luptă în spate.
Degeaba îţi plâng ochii
Şi gura ţi se strange,
Într-un oftat prelung  o ţii
Şi pace nu ai căci
Ai fost blestemat de zei
Cu ură şi cu răzbunare
Să ai sufletul în cârdăşie,
Să te ascunzi sub măşti,
O mască ce nu-ţi acoperă păcatul,
Căieşte-te şi cere iertare  acestei lumi ce te respinge
Şi luptă împotriva a ceea ce credeai odată
Că este adevărat şi drept .