Vise colorate

Visez, visezi, visăm
Că stăm
Cu capul pe nori
Şi că plutim pe puf
Din paradis,
Din zori, din flori, din vis
Ne ţinem de gene
Pentru o vreme
Să nu mai clipim
Şi doar să zâmbim.

Eu râd, tu râzi
Să râdem împreună,
Să ne ţinem de mână
Şi ca nişte copii
Să ne furăm din săruturi
Şi din amintiri,
Să punem capul pe perne,
Să ne crească pe umeri pene,
Te-aş lua de braţ
Şi ca-ntr-un vis
Să sărim peste abis.

Tu-mi eşti Călin
Iar eu, o floare de pelin
În păru-mi blond să picur
Din galbene petale
Scăldate în soare.

Visez, visezi, visăm
Că suntem amândoi
Într-un univers fără cuprins
Ne-am întâlnit, iar la sfârşit
Am adormit.

Poem scurt

Am mai atins un fulg în zbor

Zbura deasupra capului meu

Şi-mi povestea aievea cum cu dor plângea

Din greu şi suspina după un dram din mine

Şi se temea să nu-l mai pierd din ochi

Atunci când priveam spre soare,

Să nu orbesc pentr-un minut

Şi să-l las să coboare

Şi sub picioare să-l strivesc

Ca pe un vis mărunt şi infim.

Era un fulg pierdut.

E frig

E frig
Şi-mi pare
Că iarna nu are răbdare
Îşi pune paltonul, îşi leagă fularul,
La geamul meu apare.

E frig
Şi din mine
Soarele începe să dispară
Încep amintirile să ardă
Şi frunyele încep să cadă.

E frig
Şi vântul alene plânge
Deasupra-mi zace o ploiae
Pe suflet cade şi mă frige,
Pe umeri-mi cad şiroaie.

E frig
Şi-mi pare
Că toamna nu mai are stare
Îşi schimbă calea, o văd cum pleacă
Desculţă, spre plaje cu mult soare.

Strigăt de toamnă

E toamnă, e gol şi amorţeală
Au ruginit maşini
Şi suflete de oameni
Zac
Pe bulevardul cu felinare stinse.

Bătrânii trec şi lasă-n spate
Mirosul greu de naftalină.
Stingher
Un câine în parc
Sub bancă doarme.

Stejarul scos din rădăcini
În jurul lui plâng frunze,
Şi cade ploaia
Fără cuget,
Se-aşterne din nou toamna.

Toamnă în pârg

Ascultă, iar bate toamna în tâmplă
Mă trage de mână
Să plec urechea...
În zare se aude furtună.

Şi foşnet aproape
Sub tălpi, frunze moarte
Şi toate sună a jale,
Un plâns enervant.

Ascultă cum soarele cade din nori
În ochi lumină de toamnă
Şi pielea miroase a flori.
Răsare iar luna.

Mă pişcă de braţ
Pământul ce tremură în somn
Şi simte un tropot ce arde,
Pe stânci, o umbră de domn.

E frig şi ploaia coboară
De sus, de lângă munţi
Un plâns mărunt, un plâns de toamnă
Acelaşi domn în haine verzi.

Se duce şi nu în secret
Din vară alunecă spre iad
Se duce toată, parfum de jad.
Culori de chihlimbar.

Masca

Tărâmu-ţi freamătă sub tălpi zidite-n ciment

Şi te întrebi ce vrajă-i asta,

Exact aşa erai odată:

Un temător cu inima-mpietrită.

Acum aştepţi ca luna să te acopere

Căci umbrelor le este frică de lumină

Şi fug necontenit în jurul tău.

Pe pământul asta ţi-a fost interzis

Să porţi iubire în suflet

Şi să condamni pe cel ce taie,

Să treci de partea lui

Şi să zâmbeşti în timp ce frângi

Din vise ce acum nu fac decât să salte.

Ai fost damnat să fii captiv între două lumi

Şi ca un preţ ce-ai să-l plăteşti de acum, o eternitate

Să duci o luptă în spate.

Degeaba îţi plâng ochii

Şi gura ţi se strange,

Într-un oftat prelung  o ţii

Şi pace nu ai căci

Ai fost blestemat de zei

Cu ură şi cu răzbunare

Să ai sufletul în cârdăşie,

Să te ascunzi sub măşti,

O mască ce nu-ţi acoperă păcatul,

Căieşte-te şi cere iertare  acestei lumi ce te respinge

Şi luptă împotriva a ceea ce credeai odată

Că este adevărat şi drept .

Eminesciana

Ne ascunde luna, ne plânge chipul
Şi stăm ascunşi la umbră de pom,
Foşnesc şi frunzele când bate vântul,
Atâta păcat în suflet de om.

Tu nu vezi, eu îţi zâmbesc când dormi
Şi îmi feresc privirea, îţi fug prin somn
Te trag de mână şi scriu pe pomi
Că m-a iubit cândva un domn.

Un corb ca smoala şi ochi de ambră
Deasupra-ţi zboară, un bocet mut,
Şi din priviri să nu mă piardă,
Mă tem că m-a iubit demult.

Cu doi amanţi,  îmi poartă luna ciudă
Căci sânge curge din inimi vinovate
Păcatul meu pe toţi ne-afundă
Şi lasă răni nevindecate.

O viata de gisaeng

Se ciupesc coarde de gayageum

sub prun

şi vântul aşteaptă

să apară

o voce de gisaeng pe aşternut de piatră,

departe s-o ducă, în zare s-o poarte

sub soare ce arde de dorinţă.

Doi ochi ce au iubit cândva

se pierd sub luna nestemată,

o poftă carnala, frison în piept,

un spasm şi-o tresărire, al inimii secret

doar ea, e singura ce-l ştie.

Sunet trandav în ceaţă

şi-un ţipăt scurt,

prelung,

s-au scurs din gemete aievea

pe portativ de cântece murdare.

Parfumul de vise în somn de femeie curtezană,

efemer îşi poartă mireasma unei nopţi reci de vară .

O rochie sfâşiată şi stropi de sânge,

amurguri straine, atingeri de necunoscut,

iar buze cu roşu pictate

alunecă

şi freamătă.

Un corp de tânără fecioară, pulsează,

săruturi şoptite, amoru-i interzis,

sunt stropi de inocenţă furată.

O noapte fără lună,

pe patul gol ea zace

şi-şi cântă povestea.

Un evantai ce tremură pe suflet prăfuit

şi-o inimă ce plânge

de săruturi ce i-au fost furate

şi amintiri pe veci pătate.

Etern ea prizonieră şi el călău,

criminalul viselor sublime,

purtătorul cheii ce deschide

o uşă a libertăţii.