Ne ascunde luna, ne plânge chipul
Şi stăm ascunşi la umbră de pom,
Foşnesc şi frunzele când bate vântul,
Atâta păcat în suflet de om.
Tu nu vezi, eu îţi zâmbesc când dormi
Şi îmi feresc privirea, îţi fug prin somn
Te trag de mână şi scriu pe pomi
Că m-a iubit cândva un domn.
Un corb ca smoala şi ochi de ambră
Deasupra-ţi zboară, un bocet mut,
Şi din priviri să nu mă piardă,
Mă tem că m-a iubit demult.
Cu doi amanţi, îmi poartă luna ciudă
Căci sânge curge din inimi vinovate
Păcatul meu pe toţi ne-afundă
Şi lasă răni nevindecate.
No comments:
Post a Comment