Oameni de carton

Eu nu am să dorm în noaptea asta,
tu o să-mi poposeşti pe tâmple,
cocoţat, atârnând cu genele pleoştite,
are să-ţi fie somn.
Pe fundal, muzică de jazz,
un pahar de vin, şi rosu,
aroma îmi înţeapă nările.
Oare ce faci? Constant îmi zgânderi umerii,
poate să îi acopăr cu o pătură?

Noptiera e un refugiu pentru cerceii aruncaţi la întâmplare,
sunt două pietre de turcoaz, culori în lume gri...
Nu-mi place nici cartea ce o citesc,
e sufocantă, sunt rânduri neclare,
nu-mi dai pace şi-mi întorci paginile.

Oameni din carton, afară-n ploaie
ochi desenaţi,
gura schitaţă,
se tem de foarfeci şi vânt,
dar umblă, siguri,
pe pământ, printre nori şi stele şi soare fără raze.
Tu, nu.Tu stai şi mă păzeşti,pe mine
prin clipe întunecate, din plastic eşti tu oare?

Cum bate frigu-n geam, rafale obosite, vibrează,
e ora 12 fix, e timpul care nu-mi ascultă
un ceas cu limbile ameţite
am să-l pun în apă, poate se trezeşte
şi poate şi pe mine.

E noapte şi deşi nu dorm...
dar stai, acum nu-ţi mai e somn?
şi tocmai când voiam să moţăi, să cad
pe canapea, să zac, privesc cartoanele cum tac
tu, nu.Şi te credeam tot de carton...