Interbelic

A fost la un concert de jazz,
cum ar putea să uite?
Era o vară aşa toridă, mult prea fierbinte,
pleca mereu în orice seară
exact când soarele era-n amurg,
acelaşi loc, pe aceeaşi stradă
într-un local obscur şi rece
pălit puţin de luna caldă.
Aceeaşi masă, lângă pian
acelaşi scaun mic şi vechi
cu un pahar de vin în faţă şi
cu o sticlă la cherem
şi pe fundal un sunet cald, duios şi ritmic
un jazz fierbinte, inovator
cânta pianul în glas de noapte
strângea acorduri în semiumbră,
iar el sorbea puţin din vinul dulce,
trăgea din fumul din scrumieră;
şi-o ambienţă psihedelică
cu vapori ce-ngheaţă creierul,
vedea cum mişcă din călcâie
domnii, pe ritm, cu pălării
duduile cu rochii simple, scurte,
cu gambe pline la vedere
chicoteau în jurul lui,
i se aruncau fermecătoare femei
cu chipuri de copile,
zulufi rebeli din pălărie
ieşeau fără regret.
În braţe îşi ţinea pentr-o secundă
femeia ce-o visa mereu,
o revedea în buze roşii,
în ten pudrat cu pudră fină,
în chihlimbarul viu din ochi,
în mîinile subţiri şi lungi,
în talia delicată
sub un material de vară.
Era a lui şi o avea, atunci, acolo
secunde adunate şi doar atât,
dar nu îi regăsea parfumul
mirosul ei de femeie în interbelic,
chipul ei la fiecare masă,
picioarele ei , mereu un alt dans
parfumul ei nu-i nicăieri.
S-a ridicat, se clătina şi a plecat
iar ea din beznă îl urmărea...