Pe campul de lupta esti numai tu

Pe campul de luptă eşti numai tu
doar praful şi mizeria îţi sunt aproape,
s-a dezlănţuit haosul şi te-a prins în mijlocul lui
te ţintuieşte la pământ, te apasă, te sufocă,
te îneci cu fum şi iluzii
ai răni adânci pe corp şi în suflet,
bucăţi din inimă împrăştiate,
lasă-le în urmă, pleacă de acolo şi
nu asculta vocile disperate ce te cheamă înapoi
nu te agăţa de mâinile ce sângerează,
smulge-te din strânsoarea lor
strecoară-te printre cadavre.
Tot ce vezi e cenuşa amintirilor,
totul s-a prefăcut în nisip
tot ce atingi se dărâmă, ceea ce vezi nu e real
realitatea sunt eu şi te astept.
Aş vrea să fiu deşertul ca să mă poţi strânge în mâini
să te închid în mine, să-ţi apăr inocenţa rămasă,
să mă întind peste tine şi să te simt,
aş vrea să îţi astup urechile,
să auzi numai furtuna din inima mea.
Ţi se dezvăluie haotic moartea în faţă,
luminile Iadului îţi provoacă răni pe retină
şi pipăi bezmetic neantul.
Ai harta desenată în vis
parfumul meu îţi arată drumul înapoi
Ţi-a rămas doar mirosul, timpanele îţi sunt sparte
adună-te de pe jos, culege-ţi rămăşiţele,
o să te repar eu complet.
Totul e o fugă, viaţa te aleargă
prinde-te cu dinţii de vânt, lasă-l să te poarte la mine
eşti la mile distanţă, dar te aud
ai vocea pierdută,o ultimă suflare şi mă strigi,
mă strigi în ploaie iar
lacrimile mele îţi spală faţa, îţi vindecă ochii.

Ţi-am lăsat scrisori acolo unde te-ai prăbuşit,
unde te-a înghiţit nisipul,
le-am scăldat în parfum, măcar mirosul să ajungă la tine
căci literele au fost purtate de vânt, s-au risipit în aer
s-au imprimat pe mormânt, cuvinte scrise cu cerneală neagră
neagră ca inima mea....