Saturday, 20 March 2010

Salata italieneasca a la romani

Tocmai ce am terminat de mâncat o salată care a fost demnă de nota 10 dată de un bucătar :)). Reţeta am luat-o dintr-o revistă pe care a trebuit să o prelucrez puţin nedispunând de anumite ingrediente. Nu e un fel de mâncare de zi cu zi, dar azi am vrut să îmi răsfăţ familia.
Aveţi nevoie de următoarele:
~400g paste casareccia(eu am pus 250g paste pătrate, foarte bune)
~6 roşii cherry(puteţi să puneţi mai multe)
~100g măsline
~o cutie anşoa(aici eu am pus creveţi prefierţi din REAL la ofertă 3,5 lei/100g)-merge orice alt peşte
~100 g caşcaval
~busuioc
~ulei de măsline
~lămâie
~sare
~piper
~rozmarin
~pătrunjel
În primul rând fierbeţi pastele atât cât vă spune pe pungă. Le răciţi şi le lăsaţi la scurs într-o sită.
Gătiţi peştele, în tigaie cu puţin unt/ulei măsline şi tăiaţi bucăţele. După ce s-au răcit pastele se pun într-un bol, se amestecă cu măslinele tăiate, uleiul de măsline, sare, piper, busuioc(din acela uscat am pus eu), zeamă de lămâie, apoi puneţi şi peştele, roşiile cherry le tăiaţi pe jumătate, caşcavalul îl radeţi pe răzătoarea mare şi amestecaţi uşor.Se ornează cu frunze de pătrunjel sau busuioc.
O să descoperiţi o reţetă uşoară, de primăvară/vară, cu o armonie de culori şi o beţie de arome.

În final va arăta aşa, poate chiar mai bine. Bon appetit!


No comments: