Îmbracă-mă în falduri fine, albe, de mătase
din cap până în picioare,
lasă-mă desculță să-ți calc pe pașii din zăpadă,
să-mi urce gheața în vene, în sânge, în ochi și pe buze,
să-ți dansez în palme cum fac fulgii-n noapte.
Vreau ca să alunec iarăși pe trupul tău de iarnă dezgolit,
să fim ghețari în oceanul străpuns de otravă
şi de la un capăt la altul într-o viață să plutim.
Nu îl lăsa să mă dezvelească, soarele,
e rece și mă arde și-ți pierd urma în zăpadă,
ascunde-l de mine, de blestemele ce-mi sunt păcate,
dar cruță-l și du-l departe,
strecoară-l în clepsidre de timp, ține-l captiv, ferit de mine,
de gura-mi spurcată de furie
că voia să mi te ia de lângă mine.
Doar noi, mereu, în picuri de lumină, sub raze slabe, încețoșate,
în stropi de adevăr, fărâmă de iubire cu care ne hrănim...
nu mă privi cu ură că nu știu să păstrez din ea,
nu am ce să fac dacă mi se strecoară,
e mai rapidă ca mine și mă sperie și-mi scapă,
dar uite-o cum pleacă, firimituri pe stradă,
dă-mi voie numai și-o voi urma, o voi găsi pe toată, ți-o voi înapoia,
o vom păstra-n sticluțe și puțin câte puțin o voi gusta
în fiecare zi până când...până când și oceanul
va seca jenat de adâncimea noastră,
vom face până și stelele să plângă și să se stingă
căci în ochii noștri va fi cerul luminat de miliarde de luceferi.
Doar dă-mi voie să învăț cum să mă topesc....
No comments:
Post a Comment