Am să închid ochii ca în fiecare noapte
să te las, somnule, să-mi picuri șoapte
pe sub pleoape
și să-mi sufli în ureche dansul umbrelor sub lună,
să aud cum mi se sparg visele în borcan,
cum se sinucid de singurătate și dor de mine,
cum mă blestemă că le-am părăsit,
că le-am ascuns și scos din mine.
Am să închid ochii să nu văd stelele
cum se îndepărtează și se sting în zare,
să le feresc de cioburile răspândite,
să-mi imaginez cum plutește răsuflarea din mine,
cum ies aburii de frig și gheaţa
se înfiripă pe venele pompând cu sânge cald.
Şi dacă închid și ușa, și geamul, și casa
și trag perdeaua, tot nu sunt la adăpost,
și dacă nu vad, aud și simt și gust
și e prea mult...
Vreau să-mi asasinez din simțuri,
să le sugrum, să le sufoc, să le înec,
devin o criminală sub presiune
cu remușcări și regrete...
Aş stoarce iar din soare câte puțin,
din lumina lui, un sfert în mine,
în irisuri, în pupile,aşa mi se cuvine
și la sfârșit de univers e
orizontul mereu însărcinat cu câte un nor
se nasc iar picături de apă, inundă
o vale de câmpii cu galaxii
cu sori şi luni şi vise sugrumate.
No comments:
Post a Comment