Friday, 8 April 2011

Poem aproape erotic

Te topești ușor în mine,
îi spune nefericita,
lumea mă întreabă ce parfum folosesc,
nu e floral, nici dulce, ție nu iți place
e puternic, dur și amețitor,
un pic de piper, puțin îndulcitor
îmi pune sângele pe fugă,
din nou pupilele mi se dilată
lumea ar crede că sunt..drogată.
Te ascunzi în mine,
în părul meu vopsit și lung
pictat în vișină crudă...

buzele mele, deghizare perfectă a buzelor tale,
mi le presezi cu teamă, mi le confunzi
în umbra brațelor mele subțiri,
în urma coapselor mele nedormite,
mi le înţepi cu adrenalină.
rămâne intre noi, că în noaptea spre joi
ai pictat cu degetele pe corpul meu
pe gât în jos, până la glezne
le-ai strâns ușor, într-o încleștare disperată,
ai rupt cu poftă din pieptul meu,
mi-ai mușcat din umerii ce tremurau
sub privirile tale flămânde..

Dormi necugetatule, căci numai prin mintea mea
tu umbli ca un somnambul
şi în fiecare noapte iar te strecori
prin piele, prin vene, sub perne
nici nu vreau să ştiu dacă mai am ceva ce îmi aparţine.

No comments: