Chipul ei senin ca noaptea
Pielea ca un trandafir
Trupul zvelt în semilună
Într-o rochie de cașmir
Își așteaptă în pădure,
Al ei călător captiv
Încleștat în lanțuri multe
Şi pierdut printr-amintiri.
Îi surâde în râu iubita
Mlădioasa ca un crin
Cum își pleacă ea căpșorul
Pe o ramură cu spini
Să își curme amarul, dorul
Şi să sufere puțin.
De ce plângi, fecioară dragă
Când e noaptea luminată
Şi-ți presară trandafiri?
De ce-ți fug tălpile fine
Printr-o mie de iubiri?
Stai, că vine și te prinde
De picioarele-ți sublime,
Ai răbdare, doar puțin
Tu flăcău grăbit, pierdut
Ești călăul din poveste
Sugrumat de o iubire
Ce o stingi...cu-n trandafir.
No comments:
Post a Comment