Un critic

Inceputul e dureros, dar ce doare si mai tare este atunci cand nu devine mai bine, cand stagneaza totul si nu iese nimic nou. Atunci incepi sa te enervezi si sa iti spui daca ceea ce faci e ceea ce ar trebui sa faci si daca nu ar fi mai bine sa te opresti, dar nu, tu continui sa mergi tot inainte crezand ca odata si odata vei reusi. Stii ca te amagesti singur , dar nu vrei sa renunti, caci simti ceva acolo, pe dinauntru care te macina, te mananca. Asta simt eu atunci cand scriu. Stilul meu nu e definit si uneori ma intreb daca ar mai trebui sa continui sa scriu in ideea ca voi deveni, poate, mai buna. Totusi nimeni nu imi garanteaza asta, teoretic numai eu ar trebui sa stiu, dar nu stiu si asta ma seaca caci vreau sa scriu mai bine, sa ma exprim mai bine, iar cand ideile imi vin atat de greu furia ma orbeste si las totul deoparte. Nu am pe cine sa dau vina ca m-a invatat prost, caci scrisul nu se invata, scrisul se simte, il simti cum se scurge din tine prin mana ta si cum aluneca pe foaie, se traieste apoi il dai mai departe. Sunt foarte constienta ca am de lucrat, ca trebuie sa privesc in ansamblu. Eu nu stiu sa comunic cu cititorul si asta e vina mea. Imi vine greu sa ma exprim pe intelesul tuturor, caci de multe ori traiesc in lumea creata de mine, unde totul e invers iar atunci cand decid sa public ceea ce scriu, imi dau seama ca lumea nu intelege ce scriu si realizez ca nu stiu pentru cine scriu.Off,, mi-au pierit ideile, nu e prima oara si iar am un moment de furie.