Am păcătuit.
Atunci când ți-am scăpat prin vise,
și-am început să fug,
imagini mi se derulau prin față,
imagini cu mine,
cu tine,
cu noi doi,
în locuri interzise,
când te rugai
să mă revezi, cu dor,
cu patimă,
cu jale,
cu dorință și patos pentru ale mele
săruturi amare.
M-am văzut pe mine prin ochii tăi,
un fel de demon
cu ochi de înger,
o făptură perversă, captivă între două lumi
rătăcită la granița dintre bine și rău,
cu buze de un roșu stacojiu
și privirea-mi sfidătoare,
gesturi stinghere și glas ca un cântec în noapte.
Un adevăr prea crud, arzându-mi irișii,
asta-mi era pedeapsa,
că ți-am dat buzna,
în suflet, în inimă și-n gânduri.
Eternitatea mi-e făgăduită,
să-ți umblu prin amintiri
și să-mi renegi atingerile și vorbele,
să mă abandonezi în obscuritatea inimii tale,
și să îmi amuțești vocea
ce-ți răsuna amețitor în urechi.
Am să continui să-ți alerg în șoaptă
prin vene, nervi și amintiri,
iar dacă am să obosesc,
îți voi poposi pe inimă,
să-ți simt bătăile și cum alergi și tu, la rândul tău,
prin mine, pentru mine.
No comments:
Post a Comment