Haos

E haos în capul meu
și îmi place,
face parte din mine
mă definește, mă conturează,
îmi pulsează prin vene,
prin pupile
și se manifestă cu excese de furie nestăpânită
ca un foc arzând în trunchi,
mocnește, zace, răbufnește.
e gheara ce mă smulge din noroi,
e impulsul ce îmi ghidează spiritul
pe un drum cu mii de bifurcații,
rătăcire totală a minții ca într-un labirint,
vulturi deasupra, înconjoară umbra-mi
în picaj din cer scăldat în negru,
flămânzi cu ochii scăpărând,
haini și lacomi, repezindu-se la gât
să apuce, să tragă, să nu piardă nimic.
hiene în zare, ascunse sub umbra de apus
doar râsul răsună în urechi.
din mine ies văpăi și flăcări
și brusc vulturii dispar
cu părți din mine.
îmi lipsesc bucăți de piele, de păr,
nici inima nu mai e unde trebuia sa fie,
zdrențe îmi sunt brațele,
ciobit mi-e chipul,
și cad,
alunec, mă scufund, 
am ochii închiși,
nu văd, nu simt, n-aud,
m-au doborât, gândesc, m-au privat de simțuri
de amintiri, de viață,
mi-au smuls ambițiile, visele
cugetul...
tentant e nesfârșitul
spre care alunec,
cădere lină, sublimă încheiere a unei vieți furate,
nicicând nu mi-a aparținut,
și acum o simt cum se prelinge,
mi se oprește în palmă,
strâng pumnul și ochii mi-i deschid.
în palme, un puls de viață,
pe retină, imaginea unui sine ce a ars,
cenușă am pe pleoape,
pe trup și parcă doare, iar,
a mea inimă rătăcitoare.
E haos iar
la mine în cap,
și mi se împletesc
gânduri, idei, dorințe
și toate freamătă, fără stare
și ies scântei...