Haos

E haos în capul meu
și îmi place,
face parte din mine
mă definește, mă conturează,
îmi pulsează prin vene,
prin pupile
și se manifestă cu excese de furie nestăpânită
ca un foc arzând în trunchi,
mocnește, zace, răbufnește.
e gheara ce mă smulge din noroi,
e impulsul ce îmi ghidează spiritul
pe un drum cu mii de bifurcații,
rătăcire totală a minții ca într-un labirint,
vulturi deasupra, înconjoară umbra-mi
în picaj din cer scăldat în negru,
flămânzi cu ochii scăpărând,
haini și lacomi, repezindu-se la gât
să apuce, să tragă, să nu piardă nimic.
hiene în zare, ascunse sub umbra de apus
doar râsul răsună în urechi.
din mine ies văpăi și flăcări
și brusc vulturii dispar
cu părți din mine.
îmi lipsesc bucăți de piele, de păr,
nici inima nu mai e unde trebuia sa fie,
zdrențe îmi sunt brațele,
ciobit mi-e chipul,
și cad,
alunec, mă scufund, 
am ochii închiși,
nu văd, nu simt, n-aud,
m-au doborât, gândesc, m-au privat de simțuri
de amintiri, de viață,
mi-au smuls ambițiile, visele
cugetul...
tentant e nesfârșitul
spre care alunec,
cădere lină, sublimă încheiere a unei vieți furate,
nicicând nu mi-a aparținut,
și acum o simt cum se prelinge,
mi se oprește în palmă,
strâng pumnul și ochii mi-i deschid.
în palme, un puls de viață,
pe retină, imaginea unui sine ce a ars,
cenușă am pe pleoape,
pe trup și parcă doare, iar,
a mea inimă rătăcitoare.
E haos iar
la mine în cap,
și mi se împletesc
gânduri, idei, dorințe
și toate freamătă, fără stare
și ies scântei...

M-ai zămislit în vise

Am păcătuit.

Atunci când ți-am scăpat prin vise,
și-am început să fug,
imagini mi se derulau prin față,
imagini cu mine,
cu tine,
cu noi doi,
în locuri interzise,
când te rugai
să mă revezi, cu dor,
cu patimă,
cu jale,
cu dorință și patos pentru ale mele
săruturi amare.

M-am văzut pe mine prin ochii tăi,
un fel de demon
cu ochi de înger,
o făptură perversă, captivă între două lumi
rătăcită la granița dintre bine și rău,
cu buze de un roșu stacojiu
și privirea-mi sfidătoare,
gesturi stinghere și glas ca un cântec în noapte. 

Un adevăr prea crud, arzându-mi irișii,
asta-mi era pedeapsa,
că ți-am dat buzna,
în suflet, în inimă și-n gânduri.
Eternitatea mi-e făgăduită,
să-ți umblu prin amintiri
și să-mi renegi atingerile și vorbele,
să mă abandonezi în obscuritatea inimii tale,
și să îmi amuțești vocea
ce-ți răsuna amețitor în urechi.

Am să continui să-ți alerg în șoaptă
prin vene, nervi și amintiri,
iar dacă am să obosesc,
îți voi poposi pe inimă,
să-ți simt bătăile și cum alergi și tu, la rândul tău,
prin mine, pentru mine.