Din lanţuri m-am eliberat

Doar în noaptea asta
lasă-mă să fiu un foc
ce arde în tine, în mine, în noi amândoi,
doar lasă-mă să te privesc,
să uit cum trece timpul,
cum se scurge din beznă,
să iasă din mine acel animal rupt din iad și rai
himeră prinsă în catharsis,
agonie în piele, în ochi și trup
din suflet vreau sa îmi iasă
o umbra ce șchiopătează,
să rup câte o bucată minut cu minut
ce-i afectată și e un handicap,
lasă-mă doar în noaptea asta
să mă rup în mii de bucăți și nu mă lipi la loc
nu cu salivă, nu cu vise, nu cu speranță,
lasă-mă să fiu un foc de phoenix,
să mă nasc din cenușă,
să-mi ard din membrele fosile
ticăloase viclene ce m-au ținut în trecut...
dă-mi drumul să pot arde sub Soare
să ard la suprafață cum mocnește focul în mare.
Doar în noaptea asta,
animalul ascuns în vene
să-mi iasă din sânge prin pielea jupuită
nu te teme, doar mă purific
căci viaţa se naşte prin durere
şi noaptea vine cand e intuneric.

Molecule de gheaţă

Îmbracă-mă în falduri fine, albe, de mătase
din cap până în picioare,
lasă-mă desculță să-ți calc pe pașii din zăpadă,
să-mi urce gheața în vene, în sânge, în ochi și pe buze,
să-ți dansez în palme cum fac fulgii-n noapte.
Vreau ca să alunec iarăși pe trupul tău de iarnă dezgolit,
să fim ghețari în oceanul străpuns de otravă
şi de la un capăt la altul într-o viață să plutim.
Nu îl lăsa să mă dezvelească, soarele,
e rece și mă arde și-ți pierd urma în zăpadă,
ascunde-l de mine, de blestemele ce-mi sunt păcate,
dar cruță-l și du-l departe,
strecoară-l în clepsidre de timp, ține-l captiv, ferit de mine,
de gura-mi spurcată de furie
că voia să mi te ia de lângă mine.
Doar noi, mereu, în picuri de lumină, sub raze slabe, încețoșate,
în stropi de adevăr, fărâmă de iubire cu care ne hrănim...
nu mă privi cu ură că nu știu să păstrez din ea,
nu am ce să fac dacă mi se strecoară,
e mai rapidă ca mine și mă sperie și-mi scapă,
dar uite-o cum pleacă, firimituri pe stradă,
dă-mi voie numai și-o voi urma, o voi găsi pe toată, ți-o voi înapoia,
o vom păstra-n sticluțe și puțin câte puțin o voi gusta
în fiecare zi până când...până când și oceanul
va seca jenat de adâncimea noastră,
vom face până și stelele să plângă și să se stingă
căci în ochii noștri va fi cerul luminat de miliarde de luceferi.
Doar dă-mi voie să învăț cum să mă topesc....