-Ne putem juca în seara asta, dacă vrei, îi spuse ea, cu un uşor tremor în voce.
Stăteau culcaţi pe o pătură subţire, sub ei iarba îşi ţinea respiraţia, dar părea deranjată de imobilitatea lor. Trupurile lor inerte, deloc apropiate, păreau a se lupta cu singurul impuls ce nu le dădea pace, însă rezistau căci ascultau doar de raţiune, lider maniac cu exagerări vădite.
-Ce joc? Nu avem prea multe la dispoziţie, ce am putea alege?
-Oh, un joc simplu, destul de banal, puţin evaziv depinde cum e privit.Începuse să prindă curaj şi nu îşi dădea seama cu câtă siguranţă şi stăpânire de sine vorbea. Îşi alegea cu grijă cuvintele atât cât să îi insufle puţină confuzie şi acel strop de mister care era necesar.
-Hai, spune-mi, vorbea acum nerăbdarea din el, destul de evidentă.
-Alege-ţi o stea.
Îşi întoarse capul spre ea, cu ochi nedumeriţi. Ea, doar îi zâmbise scurt, puţin superior. Era jocul ei. Regulile ei.
-Care să-mi aparţină?Dacă steaua pe care o voi alege aparţine deja altcuiva? îşi intrase în rol, îi plăcea să se joace.Doar la asta se pricepea cel mai bine, iar ea ştia şi profita. Aştepta în linişte răspunsul lui, să îi indice alegerea făcută.
Li se auzeau respiraţiile neregulate, oscilante, doar vântul făcea frunzele să danseze uşor, uniform, un dans constant. Doar piepturile lor păreau să îşi piardă cumpătul.
-Nu o să poţi alege o stea deja dăruită.
-Cum o să ştiu asta?Doar sunt toate la fel.
-Crezi?De ce nu te uiţi cu atenţie?
-La ele? Mi se par toate identice.Începuse să îşi piardă răbdarea şi nu avea deloc prea multă. Se foia enervat pe pătură încercând să îşi dea seama ce scop avea acest joc deloc distractiv. Ea nu părea deloc să fie stresată, din contră, luna îi picta în lumini şi umbre chipul pe care se desluşea încântarea şi amuzamentul.
-Nu sunt la fel. Toate au mărimi diferite, poziţii diferite, până şi lumina le este deosebită.Uite ce diferit strălucesc.
Rămăsese nemişcat. Îşi puse mâinile sub ceafă şi se delecta cu fiecare privelişte. Toate stelele făceau parte dintr-un tablou unic, peisaje neasemuite. Îşi relaxase muşchii feţei, i se deschiseră ochii într-un zâmbet inocent, deşteptat brusc dintr-o amorţeală parşivă. Făcuse deja alegerea.Cu mult timp în urmă. Refuzase doar să o vadă, din teamă, laşitate.
Îşi alesese o stea, era unică, frumoasă, deosebită, cu o lumină vie, tânără, puternică. Erau miliarde de stele pe cer, toate se întreceau în frumuseţe şi simplitate, toate îşi etalau razele, concurau pentru atenţia lui.
El se întorsese cu totul spre ea.Faţa, bustul, mâinile,picioarele o priveau pe ea. Erau la acelaşi nivel, ea nu mai era undeva sus, acolo unde nu putea ajunge. Dispăruse distanţa dintre ei.
-Am ales, îi spuse, iar degetele li se atingeau...

Unde-mi?

Nu-mi exişti
    în colţ de ochi
sau colţ de gură,
iluzii ţinându-se de mână
     alunecă
departe, amar de minutele zălude.
N-ai să-mi vii
     să-mi sufli în ureche
un dans al nopţii cânt
cu paşii palizi,
     tremor febril, timid
parşiv
aşa-mi eşti tu,
      tiptil, pe fugă, nu poposi
îţi curmi amorul,
cu lacăt pus pe inimă.
N-ai să-mi picuri
     pe pleoape somnul
 şi vreau să-ţi dorm în vise
să-ţi şchiopăteze puţin orgoliul
     că-ţi descifrez coşmarul.

Spune-mi sincer,
dacă ţi-aş arunca un scurt sărut,
pentru început,
l-ai prinde?

Sau trebuie să mă lupt?

Impuls sub anestezie

 

Uite cum îmi alunecă inima
printre pomii plantaţi de tine,
obstacole pe drumul pavat cu riduri,
oglindă spartă, amintiri deşirate,
cioburi în tălpi, cicatrici ce-ascund trecutul.

Închizi uşi, trânteşti porţile,
te ascunzi sub pături invizibile,
îţi suflă noaptea păcatul în ureche,
adânc sădit în suflet, tatuaj pe vene,
cum curge cerneala din tine,
chip decolorat cu ochi de sticlă,
incubus nefericit, demon cu mâini de înger,
pofte înfrânate, sub cheie
îţi sunt duşman, amantă şi prieten
sorbi fibră, tendon şi muşchi
îmi muşti din sânge ca un blestem,
pulbere pe ochi, pe gene
îţi sunt lacrimile vinovate,
căinţa ta nu are scăpare.

Sub cer cu nori de îngheţată
ce-ţi curg topiţi pe buze,
pe scaun legat, tortură cu încetinitorul
acum mă mişc numai eu,
ca o frunză suflată de vânt,
îţi aterizez în poală, şi eu vinovată
cu tine, la fel, aceleaşi mâini,
o altă atingere, doi alţi ochi,
duşmani, amanţi, prieteni
noi ce suntem?

Manevrare demonică

Cădere indecisă a ştreangului uzat de timp

s-a sinucis în van secunda, şi-a chinuit vertebrele,

sunt sufocate de incest şi continuă nemurire

minutele ce îşi înşiră nehotărâte paşii,

au amuţit şi polii, s-a răsucit şi ceasul

şi limbile-i atârnă tot pătimind naive.

Brăzdat de soarele ce-ngheaţă

îşi poartă solul vina, nedumerit 

şi-ascute dinţii să-şi apere onoarea,

ţărâna ce-şi fărămiţează în palmele-i de vânt

nu-şi merită renumele de mamă protectoare,

un asasin plătit, sinucigaş cu timpul.

Se joacă universul, un păpuşar satiric,

îşi acordă viorile coardele

iar sunetele îşi îmbracă cântul,

dansatori pierduţi de raţiune, zadarnică descleştare

  lipiţi cu tălpile pe sfori, 

născuţi din plânsul de lumină surdă.

Un fel de înfrânare

Dacă mi-ar aluneca gura peste a ta
s-ar pomeni dormitorul cu o furtună pe cap,
abia ce şi-a reparat reputaţia carnală
ce ne caracterizează atât de bine,
nu-mi descoperi umerii, tentaţia e mare
te vei abţine şi o să putem dormi
altfel o să alergăm iar toată noaptea
o să rătăcim ca doi smintiţi printre maşini,
printre lumini şi faruri asurzitoare
de o să îmi ţipe şi puţina raţiune rămasă.
Insişti să mi te joci în părul roşu,
nu ştii că îmi place şi că mă întărâtă,
mă asmuţi inconştient să-ţi umblu prin vene
lacom eşti de adrenalină, timid în simţuri şi priviri
te dai de gol pe perna goală,
sunt versuri ultime ce-ţi scriu
te saturi de mine şi nu de poezie.
Mă duc s-alerg desculţă iar prin trandafiri,
să-mi ascut tălpile în spini,
marchez drumul pe care vei veni,
evident cu perna după tine
căci doar o să dormim.

Cerşetori de atenţie

 

     Îi pusese pistolul la tâmplă şi aştepta orice, un zgomot, un sunet, o mişcare, impulsul unui omor. Avea privirea pierdută, fixată într-un punct, un unghi şters, prăfuit, acoperit cu pânză de păianjen. Doar prin ţeava armei îi simţea transpiraţiile reci ce îi coborau pe obraz iar corpul îi era nemişcat, împietrit, o amorţeală cumplită cu tălpile bătute în cuie. Tăcerea îi învăluia, un întuneric amar, cu o simplă rază ce îşi cerşea lumina printre draperii.
      I se luptau oasele cu frigul, îi plângea pielea sub haine, dar buzele i se schiţau într-un zâmbet perfid, ironic, nepotolit. Îl sfida, îi căuta privirea, îi asculta respiraţia sacadată, căuta un semn să-l trădeze, un imbold, un dram de pură nebunie. O sfida şi el, se impunea, el, cu pistolul la cap, îi era superior. Îi simţea mâna cum îşi pierdea controlul, cum celulele îi luau razna, cum o făceau de râs degetele. Dar îl ţintuia cu privirea, avea atitudine, faţa îi inspira un dezgust total, dar nu faţă de el. El îi era oglindă, o forţa să îşi privească visele, amintirile, sentimentele . Pistolul era la tâmpla ei, nu a lui. Ce trup zvelt, acoperit de materiale inutile, dezbrăcate în fiecare noapte, orbeşte îi căuta formele, cu o sete ce ar înnebuni şi un dement, o lăcomie ce i-a încleştat mâna pe pistol.
     Clişeic, ca într-o scenă de film, îşi aprinse o ţigară. Fumător în începuturi, îşi privea viciul cu timiditate,  i se curbau ochii într-un rânjet saltimbac, enervant de calm. Modul cum ducea ţigara la gură o făcea să îşi piardă şi mai mult minţile, îi sorbea din miros, o ameţea, îşi supunea simţurile la tortură.  Îi fuma erotismul.
     Îşi întoarse corpul spre ea, îi arunca fumul în faţă, profita de mimica ei incertă. Îi ajunsese pistolul la frunte, îi atingea porii, lui îi cobora mâna pe ochi, pe nas, pe buze, îşi lăsa amprentele să îi sufoce imprudenţa ei necomisă încă.

                                                                      ...............

     De-ar fi păstrat minutele secretul, de nu s-ar fi dat de gol ceasul din perete, s-ar fi păstrat misterul nopţii, vaporii întunericului ar fi rămas încă în trupurile lor inerte. Nu s-a dat lupta până nu a început totul. Amară silenţiozitate, complice al umbrelor parşive, amante inapte, ucid în indecenţa lor, pierzanie în ochii celor ce îndrăznesc să râvnească.

     Ei încă se privesc cu causticitate, otravă în vene, pe buze, pe trup, sunt criminali, ucigaşi austeri, perfizi zănatici, îmbătaţi de antidotul refuzat de minţile lor impotente.

Eu ce melodie să ascult acum?

Mi-ai desenat pe spate o hartă

Acolo unde au fost săruturile tale

Le-ai împrăştiat peste tot, haotic, fără destinaţie

Un drum pavat cu senzualitate

O intersecţie de dorinţe şi pofte

Şi te-ai oprit nedumerit, incert,

Sunt orizonturi colorate în confuzie

Nuanţe amestecate, nedefinite

Te întorci şi te foieşti, teribilă neastâmpărare.

Ţi-aş soarbe puţin din gânduri

Atât cât să ameţesc puţin,

Să mă mişc şi eu, nu numai tu.

Poate dacă urechile mele ar fi gâdilate

Sub apăsarea degetelor tale,

Poate dacă mi-ai trimite impulsuri

Prin piele până în coaste

Mi-ai dezgheţat simţurile adormite

Dar eu adorm pe perna ce-mi păzeşte visele

Şi-mi mişc doar pleoapele nepotolite.

Tu te joci şi-mi tulburi somnul

Nu o să-ţi spun ce ţin ascuns
în trei picături de ploaie
le-am topit pe obraz, în soare
s-au prelins toate sub haine
sub tricoul ud,ce-mi strânge pieptul
în învălmăşeală.
Ţi-am păstrat în mare taină
un pahar de vin pe masă
şi ţi-am picurat puţin
din acea uşoară ploaie
ce s-a contopit în mine.
Printre perne aruncate
şi cearceafuri din mătase
sunt dorinţe înfrănate
le cunoşti, le ştii prea bine
inventate sunt de a ta minte nedormită.

Şi de-ai şti să îmi desenezi cu gura
vara...

şi să-ţi laşi să curgă-n valuri
efemerul,
al tău trup îmi răscoleşte un parfum
de nebunie şi e pofta ce mă-ndeamnă
să mi te zidesc în braţe.
O să-ţi tulbur visul, cel de care
mă păzeşti
o să-ţi leg în lanţuri timpul
şi secunde şi minute, o să ţi le piardă vidul.

Noi dormim şi noaptea albă
o să-mi susure-n urechi
o poveste ce-mi alunecă pe tălpi.

Poezie scurtă

....mi-ar plăcea să îţi muşc din vise
să mi te cobori pe coapsă în jos
să-mi stingi din pielea ce mă arde
sub a ta îmbrăţişare.

ai să-ţi pierzi şi tu din suflet
o să îl rătăceşti la mine în palmă
printre porii pofticioşi şi celule răzvrătite,
mi-l implementez în coaste.

...să-mi curgă degetele pe spate,
o să-l cauţi cu ardoare
printre vertebre cervicale
gâdilate, răsfăţate...

Cum se construieşte universul

Din nori de ceaţă, îmi curg
topite amurguri fine
Din stele de o dulce măiestrie,
culeg mătănii risipite,
eter în vid, timp fără tălpi,
parfum de ploaie surdo-mută.
Senină şi absurdă, e noaptea
ce mă cheamă,
o simplă umbră, pe perete
e rece şi simt cum m-afundă
în golul efemer
şi tern.

Din voalul de luceferi negri
am presărat praf şi culoare,
în dans amnezic, anost, prozaic
se răsucesc uşor pe vârfuri
timidele minute ce împletesc
în repezeală un univers de-o seară.

În răsărit de muguri fragezi
îşi are rădăcini....

Cu degetele îmi zgândări tâmplele

Ţi-ai dezbrăcat gândurile la mine în palmă
şi aştepţi să le dau drumul în sân
să-mi alunece pe coapse, să simt cum mă cuprind,
uşoare degete purtate de faldurile pielii mele
îmi ajung la gleznele-mi subţiri
şi ce săruturi calde îmi sufli în ureche
şi mă cuprinde un dor nebun
să-ţi trag pleoapele spre mine,
să mă sufoci cu un amurg
al genelor tale, clipiri sporadice
zeflemitoare, emfatice admiratoare
al buzelor mele coapte.

Contradictoriu

Pe aripi de felină îngheţată
îţi suflu mărgăritarele uitării
căci noaptea ce-ţi cade peste pene
îţi amorţeşte şi ultimul capriciu hormonal.

Degeaba îţi îmbraci armura de gheaţă
căci pielea ta arde sub văpăi de îngâmfare
ţi se dezgoleşte trupul, ţi se văd oasele
transparent şi insipid, nu mai ai pic de farmec,
vrei să te hrăneşti cu mine, dar eu nu te satur
eu doar trezesc pofta şi...cred că îţi creez dependenţă.

De tavan ţi-am prins tălpile, acum tu domini universul
el e la fel, tu eşti diferit, îl ţii în palmă
poate aşa îţi satisfaci foamea şi-mi ierţi impotenţa.