Suflet de Strigă

 

Nu e suficient.

 Să arunci cu flori pe jos

şi să săruţi pământul cu buzele tale

crăpate şi aspre

pe care vântul s-a răzbunat

Nu e suficient.

Să stai să plângi

pe piatra rece

pe care au plâns şi alţii

numai ploaia are voie

să-şi scuture lacrimile 

pe mormântul meu.

Prin ochii tăi mă văd

legănându-mă pe un ram

ca o stafie, cu părul fluturând

pe chipu-ţi sidefiu

citesc

cuvinte scrijelite cu spini 

născuţi din inimă.

Ţi-au sângerat buzele

arse de venin,

ţi-au secat orbitele;

pe ram, o simplă umbră,

copil născut

din fum şi beznă

nălucă translucidă

cu ochi de "nu-mă-uita".

Nu e suficient.

Să adulmeci ca un orb

miros de sânge cald

şiroaie pe pietre,

parfum de nebunie şubredă.

Mi-ai răscolit mormântul

strivit sub tălpile ce ustură

sub flăcări izvorâte din degete

atingere de vraci nebun

îmi terfeleşti etatea

muşcând cu lăcomie din timp.