Un ultim salt pe veci

Îşi poartă rochia sfâşiată cu stil

şi resemnare

iar pasul uşor pe plajă

îl aşează,

picioarele-i sunt goale, pe pietre,

amorţită,

în nări miros de sare

şi iz de libertate.

La răsărit aşteaptă

vaporul ce nu vine

iar farul din departare,

lumina stinsă

o ţine.

O scoică rătăcită,

în palmă strâns

respiră

e spartă şi secretul

nu cred că îl mai ştie.

În mâna dreaptă

clepsidra îşi poartă timpul

captiv în neştiinţă,

căci la orizont

lumina

nu pare să se aprindă.

EA nu-i decât o urmă

o briză pe nisip,

cu genele îşi şterge

paşii-ngropaţi

în vis,

îşi lapădă şi rochia,

dans graţios pe stânci,

o primă piruetă,

un ultim salt pe veci.

Suflet de Strigă

 

Nu e suficient.

 Să arunci cu flori pe jos

şi să săruţi pământul cu buzele tale

crăpate şi aspre

pe care vântul s-a răzbunat

Nu e suficient.

Să stai să plângi

pe piatra rece

pe care au plâns şi alţii

numai ploaia are voie

să-şi scuture lacrimile 

pe mormântul meu.

Prin ochii tăi mă văd

legănându-mă pe un ram

ca o stafie, cu părul fluturând

pe chipu-ţi sidefiu

citesc

cuvinte scrijelite cu spini 

născuţi din inimă.

Ţi-au sângerat buzele

arse de venin,

ţi-au secat orbitele;

pe ram, o simplă umbră,

copil născut

din fum şi beznă

nălucă translucidă

cu ochi de "nu-mă-uita".

Nu e suficient.

Să adulmeci ca un orb

miros de sânge cald

şiroaie pe pietre,

parfum de nebunie şubredă.

Mi-ai răscolit mormântul

strivit sub tălpile ce ustură

sub flăcări izvorâte din degete

atingere de vraci nebun

îmi terfeleşti etatea

muşcând cu lăcomie din timp.

Şi mă hrăneai din suspinele florilor

Am stat şi te-am privit

de la fereastra dormitorului

cum ţineai strâns în pumn

balonul,

pluteai deasupra felinarelor

şi răspândeai fiori de nebunie

iar eu

îi atingeam cu degetele

şi le sorbeam aroma.

Mi-au pătruns în ochi

şi-mi pluteau pupilele,

năucite,

dans frenetic

de nebunie, 

un ritm tulburător

ce m-a cuprins

iar tălpile mele pipăiau

pervazul

şi mă ţineam 

cu genele de iluzie

şi cu ochii închişi

palpam efemerul

afundată în beatitudine.

Tu deasupra

lumea dedesubt

pluteam pe zâmbete de nori

şi mă hrăneai din suspinele

florilor.

De o mie de ori renegare

~foto~

Geamantanul,

făurit din amintiri şi vise,

l-am cusut cu fire din trecut

şi ferecat cu lacrimi

l-am aruncat apoi în portbagaj.

maşina a demarat în viteză

lăsând fumul în spate

şi pe mine.

mi-am donat copilăria

aruncându-mă în întunericul

ce deborda de şiretlicuri

şi am sorbit cu nesaţ

din lumânare

 iar din ochi îmi curgea

ceară.

 am strâns picăturile în mână

şi m-am remodelat.

am aflat că amintirile 

la fel ca şi visele

se dezintegrează

şi se întorc în palmă,

abia acum mi-am dat seama

de ce îmi sângerau palmele 

când şi când

şi de ce îmi dispăreau

amprentele.

Cu poantele prin viata

Ne legănăm ca două balerine

pe pânza ce curge din perete

şi nu ne oprim

chiar dacă ne-am tocit poantele;

tu te descalţi

şi eu după tine,

ne ţinem echilibrul desculţi pe firul lipicios

balansându-ne usor,

ne mai desparte un salt mortal

de podeaua şlefuită

pe care dansează nişte libelule

care nu vor nicicum

să îşi împartă dansul cu noi.

Pânza se va rupe cândva

strivită sub tălpile noastre

şi ne vom trezi 

înconjuraţi

de libelule.

Mirosi fierbinte a soare

Cine sunt eu?
Un fir de aur în colierul cu flori din soare
sau un mărgăritar aşezat pe buza ta superioară?
Sunt fiecare pietricică pe care tu o aduni de pe jos
şi fiecare fir de iarbă sărutată de ploaie
al cărui parfum cu atâta poftă şi lăcomie
îl inspiri până te ameţeşte.
Eu sunt fiecare linie din a ta palmă
în care am creat un labirint pentru a-ţi captiva
fiecare sărutare
şi cu degetele mele, pe spatele tău
îţi desenez ieşirea
şi ce păcat că numai prin oglindă poţi să vezi
şi tot prizonier îmi eşti.
Hai să ne scăldăm în soare, iubite,
să-ţi colorez pielea în aramă
şi să-ţi miroasă trupul a vară.

Agenda rosie

Am să-ţi scriu adresa zâmbetului tău
în agenda mea roşie de pe măsuţă
ca atunci când o să-l uiţi
ţi-l voi aduce
şi-l voi lipi pe buze
cu un sărut.

Sunt atâtea lucruri pierdute
în agenda roşie
şi nu mai e loc să le lipesc pe trup,
mă gândeam să ţi le scriu
şi aşa o să ţi le aduci aminte.

Lasă-mă să-ţi suflu
de pe gene acea nepăsare,
îţi întunecă irişii
iar eu nu mă mai pot scufunda în ei pe beznă.                            

Peste stradă e o femeie
ce împarte plăceri şi vise
de câte ori nu te-am surprins
admirând-o, pe ea
sau doar fumul de vise
pe care îl împrăştia în jur.

Te duc de mâna la ea
şi-o să vezi că nu are ce dorinţe
să îţi mai vândă.,
le-ai cumpărat pe toate
când dormeai cu capul pe pieptul meu
şi-mi strângeai coapsele
cu dinţii.

Ce nu ştii tu este că eu
mai am câteva vise de fumat.



~foto~