În mine se naşte mereu ploaia

Am să închid ochii ca în fiecare noapte

să te las, somnule, să-mi picuri șoapte

pe sub pleoape

și să-mi sufli în ureche dansul umbrelor sub lună,

să aud cum mi se sparg visele în borcan,

cum se sinucid de singurătate și dor de mine,

cum mă blestemă că le-am părăsit,

că le-am ascuns și scos din mine.

Am să închid ochii să nu văd stelele

cum se îndepărtează și se sting în zare,

să le feresc de cioburile răspândite,

să-mi imaginez cum plutește răsuflarea din mine,

cum ies aburii de frig și gheaţa

se înfiripă pe venele pompând cu sânge cald.

Şi dacă închid și ușa, și geamul, și casa

și trag perdeaua, tot nu sunt la adăpost,

și dacă nu vad, aud și simt și gust

și e prea mult...

Vreau să-mi asasinez din simțuri,

să le sugrum, să le sufoc, să le înec,

devin o criminală sub presiune

cu remușcări și regrete...

Aş stoarce iar din soare câte puțin,

din lumina lui, un sfert în mine,

în irisuri, în pupile,aşa mi se cuvine

și la sfârșit de univers e

orizontul mereu însărcinat cu câte un nor

se nasc iar picături de apă, inundă

o vale de câmpii cu galaxii

cu sori şi luni şi vise sugrumate.

Neverending poem

~~~~~~~~~~~~~~Prolog

Iubiri se scurg în mare
ca într-un ocean de vise furate
de stele adormite,
somnifere a luat luna să poată apună
când soarele răsare,
otravă a înghițit pădurea ca să renască iar vara,
frunzele şi-au pus armura de aramă şi au pornit la luptă
într-un război cu mii şi mii de tineri
cu inimile pe braţe purtate
pulsând cu amintiri și doruri.

Vrăjite fluturări de aripi
crescute din coastele mele
ce n-aş da să mă ducă departe
în nori, sub galaxii, printre planete bătrâne
uitate de soare, aruncate într-un colţ
să-mi aducă aminte că şi ele sunt aşteptate.
Eu sunt sus, cea care zboară şi râde cu chipul întors spre soare
cu gene picurate în palme,
cu lacrimi evaporate,
cu ploaia pe creştet, scurgându-se în mine
cu tine, în mine
în fruct, în sâmbure, în neconceput,
în dulcele din pielea mea pe buzele tale,
mă contopesc cu tine, cu aerul de lângă mine
cu norii ce mă-nchid în ceaţă.

Nu te uita în podul palmei
nu am scris nimic și nici timpul
nu a avut cerneala potrivită,
dar sunt umbre, cenușă și frânturi de o viaţă trecută,
pe spate, îngheață pe mine din iubire
și simt că sunt trecută în lumi paralele
că sunt în universuri amestecate cu tine în toate
cu tinerețea din vene,
cu sângele din buze,
sunt aici captivă într-o clepsidră cu timpul peste mine
cu aur fin ca de nisip
și sub un strat de piele, în mine se ascunde iar ploaia
nu știu ce vrea și ce poate
nu o cunosc, ea mă cunoaște, nu ne întâlnim decât o dată
când ne cunoaștem amândouă
când sunt sentimente amestecate și ură reciprocă.

E pentru mine acest poem, când mă regăsesc
când se adună tot și se strecoară
și nu are nume, dar lumea îl cunoaște
același chip cu mii de feţe
același zâmbet cu sute de tonalități
aceeași atingere cu diferită intensitate.

~~~~~~~~~~~~~~~~Epilog

Cu ani și ani ascunși în sertare cu praf depus
și pagini îngălbenite, cu miros învechit, cărți ațipite
o ambienţă uşor clişeică ce-mi place
sunt aici, mereu aici, în spatele unei vitrine,
te uiți la mine și știi că nu mă vezi
prin ochii tăi de sticlă oarbă
că nu mă atingi cu pielea ta de spini
cu buzele de trandafiri,
că suntem în lumi paralele
cu galaxii de stele
fiecare cu un soare şi o lună,
cu ziduri ce se închid peste noi,
cu alei pavate în labirint,
cu sute de cuvinte în antiteză
în jocuri de vise ne mai revedem
şi ne iubim,
dar până atunci suntem prinşi într-un poem
ce nu se mai termină......