Brasovul, din crestele de munti isi spune povestea

Braşovul este oraşul în care se adună zâmbetele

Se caută, se regăsesc printre miile de frunze

Din iarnă, din vară şi toamnă

Sunt culori ce strâng în braţe armonia naturii.

Braşovul este oraşul unde se împart fluturi

Şi în stomac, dar şi printre flori,

Esenţe şi parfumuri de pură prospeţime

Se răspândesc în aer, ţi se strecoară în nări

De printre ramuri, din iarbă, din inimă de munţi

Din creste se coboară un val şi cald şi rece

Şi peste tot răsar flori colorat pictate,

În nuanţe tari şi calde, pastile revigorante.

Printre clădiri ce îţi şoptesc istorie

Îţi zgârie retina trăirile adânc trasate

Pe ziduri ce miros a taină şi farmec şi mister.

Braşovul te învaţă cum să iubeşti natura

Îţi curg şi paşii printre iarbă, te îndreaptă

Spre tărâmuri unde norii ating pământul.

Susţinătoare a Umbrelei verzi, am fost invitată să aleg Capitala Verde a României şi pentru mine Braşovul asta reprezintă.

Rochia e doar un pretext

amorezat,
doar într-o clipă
de scurtă nebunie
ţi s-au scuturat din priviri
nişte amintiri
şi cum le-am strâns
în pumni, de le-am zdrobit...

te superi tu oare pe mine
dacă din pură prostie
le savurez puţin când adie vântul,
găsesc oare ceva şi despre mine
dar despre tine?
Oh, dar sunt cuvinte
nefericite
şi grele, ce atârnă
ţinându-se de mână,
pe fir alb, cărunţit
din fruntea ta,
ameţit,
eşti buimăcit
de buze roşii
atinse de venin de trandafiri...

îţi ştiu privirea,
e lacomă şi-mi spune
că rochia de pe mine,
nu e a mea, nu-mi aparţine
dantela ce mă-mbracă
creată
din pulbere de stele
şi lacrimi efemere,
modele ce vor curge
pe trup de Serafim
să ştii, sunt ca un
pamplezir
eu pentru tine...
dar ai avut dreptate
căci rochia de pe mine
da, nu cred că-mi aparţine
aşa-i că-mi vine bine?

Hai noi, prin ploaie
şi cu pantofii într-o mână
să încheiem acest dans de o săptămână
căci tu în priviri
îmi scurgi minciuni,
în ochii mei de albastru sur,
şi în gura nestemată
presari stupefiantă
să incheiem printr-un sărut
o noapte amorsată
o continuăm a doua zi,
crezi că oare explodează?

Târguindu-te cu trupul meu

Ne îmbrăcăm fiecare cu braţele celuilalt

Şi  ne stă atât de bine,

Te prinde culoarea pielii mele

Iar tenul meu, dă bine pe buzele tale.

Irişii nostri se completează,

Culori intense, ce merg bine împreună,

Îmi place cum îţi dansează pupilele pe întuneric

Nu aprinde lumina, lasă-mă să-ţi presar eu

Din căldura ce o să-ţi picteze în roşu obrajii

Şi atunci o să se potrivească pomeţii tăi cu gura mea.

Nu sunt voci ce auzi în cameră,

Nu sunt nici cuvinte siropoase

Pe care amanţii şi le suflă unul altuia când obosesc.

Sunt doar pensulele pe şevalet

Care îşi fac de cap fără să le pese

Şi nu reuşesc să vad ce schiţează.

Tu nu eşti curios?

Dacă ne pictează pe noi?

Atunci hai mai aproape, să îmi ţii părul în palme,

Să îţi fur din când în când un sărut,

Pe pieptul meu refugiază-ţi urechea,

Negustor de şoapte furate

E inima mea nebună ce se îmbată cu adrenalină….

Ştii ce îţi trebuie ţie?O gură de tărie

Ca să îţi ridici privirile spre mine,

Odată cu eclipsa eu sunt în agonie

Că nu-ţi mai pot trasa conturul trupului.

Mi-aş înfinge dinţii în tine ca să pornesc de undeva,

Dar tu nu poţi sta nemişcat atât pe lângă mine

Căci îţi fug mâinile în sus şi în jos,

Te roade pofta,  curiozitate scăpată de sub control,

Nu-i pune capăt, ăsta e farmecul tău

Aşa vreau să te picteze pensulele,

Libertin, creativ….târguindu-te cu trupul meu.

Ah, îmi sunt buzele pătate

Dacă aş putea să mi te nasc în umbre

te-aş păstra ca pe un păcat

sub piele,

mi-ai scrijeli cu unghiile să ieşi

şi te-aş vârî înapoi.

Îmi eşti blestem şi neruşinare,

amor de vorbe goale,

amar şi şterse săruturi fatale,

perfidia ta fără margini

îmi dă târcoale,

eşti ca un leu în cuşcă,

captiv printre coaste,

dement nebun ce-mi tulburi irişii,

îţi pasă chiar deloc

de al meu suflet infect

îţi permiţi oare 

să-mi sufli uitare?

bezmetic fără amintiri

ce-ţi cauţi urma, cerşetorule, 

nu ştii că îmi aparţii?

să pot să te strivesc în mână

nu aş vrea, nu-s milostivă,

îmi eşti continuă aducere-aminte

şi te păstrez zidit

în labirint cu vise surde,

îţi sunt şi mute coşmarurile

să nu-ţi aud din gemete.

E noaptea lungă iar eu

pot să te am când vreau

sub piele, prin carne vie

râvnă şi zel, de o poftă ce mă arde

îţi sunt parfum în nări de trădător

tu ştii cât mă abţin?