Am găsit pe o măsuţă de cafea un şerveţel 

şi erau scrise cu grijă litere

fără nicio legătură între ele, ciudat,

amestecate, împrăştiate răvăşite pe hârtie.

Am avut răbdarea să le lipesc una lângă cealaltă

şi m-am încurcat cel puţin o dată, dar fara să vreau 

m-am trezit într-o aventură şi cale să mă întorc nu am găsit

aşa că am continuat să mă joc.

Degetele îmi alunecau pe şerveţel,

fugeau după literele fără astâmpăr

râdeau cu poftă de mine, cu mine, pentru mine, eterne fericite.

Prin nu ştiu ce metodă comunicau şi căpătau încredere

încet, încet se lăsau dezmierdate şi descoperite.

Ce cuvânt atent aşezat în mijlocul hârtiei,

aşa simplu şi delicat şi câtă trudă 

pentru un secret şi mic şi mare,

şase litere jucăuşe şi un mister ce încă arde.

Am luat cu mare atenţie şerveţelul şi l-am aşezat în palmă 

îl ţineam ca pe un cristal de teamă şă nu-l distrug

cu atingerea mea stângace.

Am prins totuşi curaj şi m-am învelit cu el

şi mă simţeam asa bine,

îmi era încă frică să nu se rupă

şi să se piardă, să fie luat de vânt.

Ţi-am îmbracat iubirea firavă şi m-am pierdut printre faldurile ei,

mi-am acoperit trupul mic cu o tinereţe efemeră,

mai târziu însă am dat nas în nas cu maturitatea

m-a privit drept în ochi, mi-a sărutat vârful nasului şi pleoapele fierbinţi

şi m-a învăţat cum să îmbrăţisez şerveţelul fără să-l rup.

L-am pus înapoi pe masă şi am aşezat ceaşca de cafea pe el

să îl ţină prizonier până ce te vei întoarce tu şi îl vei elibera

Ţi-am scris şi eu ceva...