Tărâmu-ţi freamătă sub tălpi zidite-n
ciment
Şi te întrebi ce
vrajă-i asta,
Exact aşa erai odată:
Un temător cu
inima-mpietrită.
Acum aştepţi ca luna
să te acopere
Căci umbrelor le este
frică de lumină
Şi fug necontenit în
jurul tău.
Pe pământul asta ţi-a
fost interzis
Să porţi iubire în
suflet
Şi să condamni pe cel
ce taie,
Să treci de partea lui
Şi să zâmbeşti în timp
ce frângi
Din vise ce acum nu
fac decât să salte.
Ai fost damnat să fii captiv
între două lumi
Şi ca un preţ ce-ai
să-l plăteşti de acum, o eternitate
Să duci o luptă în
spate.
Degeaba îţi plâng
ochii
Şi gura ţi se strange,
Într-un oftat prelung o ţii
Şi pace nu ai căci
Ai fost blestemat de
zei
Cu ură şi cu răzbunare
Să ai sufletul în
cârdăşie,
Să te ascunzi sub măşti,
O mască ce nu-ţi
acoperă păcatul,
Căieşte-te şi cere iertare
acestei lumi ce te respinge
Şi luptă împotriva a
ceea ce credeai odată
Că este adevărat şi
drept .
