Sunt o frunză. Sunt purtată de vânt şi ploaie;
Soare nu mai e, sunt doar nişte noroaie
Şi vine frigul şi zăpada şi gerul.
Încercat-am să mă ascund printre fulare,
Iarna vreau să dau spre vindecare
Sufletul uitat de vreme şi de candoare
Să-mi închiriez viaţa, să-mi prind tinereţea într-o culoare,
Să păstrez albastrul din ochi şi roşul din buze.
Sunt mică într-o lume şi mai mică
Şi mi-e frig şi teamă
Spaimă,
Confuză şi bulversată, departe de casă.
Şi simt
Cum trece totul fără să trăiesc,
Fără să zâmbesc.
Amorţesc şi mă trezesc
Undeva unde nu aparţin.
E iarnă şi-mi place zăpada,
Atât de albă şi pură
Efemeră şi ma lasă cu o arsură.
Am tot ce vreau şi-mi lipseşte ceva.
Banal vocabular.
Fără neologisme, fără arhaisme.
Cine sunt şi ce caut?
Sunt o frunză, plutesc în amintirea oricui
Suflet capturat într-o clepsidră,
Corp prins între o vara aridă
Şi o toamnă febrilă.
Şi tremur.
Mi-e dor de nisip şi mare,
De căldura şi de soare,
De un pământ al meu
Pe care să alerg liberă,
De un cal sălbatic şi uriaş,
De un câine neastâmpărat.
Să locuiesc într-o casă cu şemineu
Aş vrea.
Să îmbrăţişez un brad verde şi proaspăt
Să-mi miroasă hainele veşnic a turtă dulce
Să am zăpadă în păr, să nu se topească în veci.
Să privesc luna şi stele
Atât de aproape, să le simt, să le ascult,
Să mă orbească,
Să alunec pe topoganul vântului ursuz.
Vreau să uit si să-mi aduc aminte.
Sunt o frunză împietrită.
