Strigăt de toamnă

E toamnă, e gol şi amorţeală
Au ruginit maşini
Şi suflete de oameni
Zac
Pe bulevardul cu felinare stinse.

Bătrânii trec şi lasă-n spate
Mirosul greu de naftalină.
Stingher
Un câine în parc
Sub bancă doarme.

Stejarul scos din rădăcini
În jurul lui plâng frunze,
Şi cade ploaia
Fără cuget,
Se-aşterne din nou toamna.

Toamnă în pârg

Ascultă, iar bate toamna în tâmplă
Mă trage de mână
Să plec urechea...
În zare se aude furtună.

Şi foşnet aproape
Sub tălpi, frunze moarte
Şi toate sună a jale,
Un plâns enervant.

Ascultă cum soarele cade din nori
În ochi lumină de toamnă
Şi pielea miroase a flori.
Răsare iar luna.

Mă pişcă de braţ
Pământul ce tremură în somn
Şi simte un tropot ce arde,
Pe stânci, o umbră de domn.

E frig şi ploaia coboară
De sus, de lângă munţi
Un plâns mărunt, un plâns de toamnă
Acelaşi domn în haine verzi.

Se duce şi nu în secret
Din vară alunecă spre iad
Se duce toată, parfum de jad.
Culori de chihlimbar.

Masca

Tărâmu-ţi freamătă sub tălpi zidite-n ciment

Şi te întrebi ce vrajă-i asta,

Exact aşa erai odată:

Un temător cu inima-mpietrită.

Acum aştepţi ca luna să te acopere

Căci umbrelor le este frică de lumină

Şi fug necontenit în jurul tău.

Pe pământul asta ţi-a fost interzis

Să porţi iubire în suflet

Şi să condamni pe cel ce taie,

Să treci de partea lui

Şi să zâmbeşti în timp ce frângi

Din vise ce acum nu fac decât să salte.

Ai fost damnat să fii captiv între două lumi

Şi ca un preţ ce-ai să-l plăteşti de acum, o eternitate

Să duci o luptă în spate.

Degeaba îţi plâng ochii

Şi gura ţi se strange,

Într-un oftat prelung  o ţii

Şi pace nu ai căci

Ai fost blestemat de zei

Cu ură şi cu răzbunare

Să ai sufletul în cârdăşie,

Să te ascunzi sub măşti,

O mască ce nu-ţi acoperă păcatul,

Căieşte-te şi cere iertare  acestei lumi ce te respinge

Şi luptă împotriva a ceea ce credeai odată

Că este adevărat şi drept .