Constelații în ochi

Știai că, dacă închizi ochii, vezi Universul?
Nu pe cel plin de constelații, comete și întuneric,
ci un univers al tău, ascuns în inimă
și perturbat doar de ritmul alert al sângelui din vene.

Știai că, între noi, e lumea întreagă?
Ne ghidăm doar după o hartă veche, ponosită,
însă parcă o știm pe de rost,
imprimată pe suflet,
pe artere,
în sute de culori,
vizibilă sub clar de lună plină,
indescifrabilă celor care nu au iubit,
bieți invalizi,
le șchioapătă inima într-o căutare zadarnică.

Stai puțin, nu-mi adormi în brațe,
cum altfel aș admira cosmosul,
captiv în ochii tăi sinistru de tulburători,
pulsații în buricele degetelor,
de ți-aș putea atinge pleoapele
fără să mă tulbur și eu.

Scrisoare către ceva ce nu a fost să fie

Nu îți scriu ca să îți trimit scrisoarea. Nu vreau să te încarc cu amintiri goale. Nu vreau, nici măcar, să-ți trec prin gând. Vreau doar să te păstrez acolo, undeva în inimă, prin artere. Te-am îngrămădit în conglomeratul meu de vise și mi-ai spulberat orice speranță. Anticipam și tot m-ai luat prin surprindere cu ochii tăi ca marea, cu chipul tău de copil, parcă, și glasul lent și ușor dulceag. După vorbă, după aspect te simt străin. De mine,de lumea întreagă, de tot ce ne înconjoară. Râzi altfel, mă privești altfel, te uiți parcă prin mine. Eu nici nu te pot privi în ochi că știu că amețesc și, oricum, nu mă țin prea bine pe picioare. Mi-alunecă pământul de sub mine, sunt umbre în jurul meu și mă sufocă. Un întuneric am peste ochi ca și cum noaptea s-ar lăsa peste mine. Tu nu ești o lumină pentru mine, ești întruchiparea beznei, îmi amorțești toate simțurile, îmi întuneci judecata și tot ce văd e fals și obscur. 

Mi-ai ieșit în cale doar ca să pleci cu o bucată din mine, din inimă și suflet. Mi-au ruginit ochii tot privindu-te, chinuindu-mă să îți ghicesc următoarea mișcare, următorul cuvânt, următoarea senzație. O atingere, un tremur, o scânteie, da-mi ceva, nu vezi că sunt flămândă și tânjesc după un strop de atenție? 

Îți scriu ca să știe cea din viitor că nu ai fost al ei și nu i-ai aparținut sub niciun fel și chip. Îi scriu ei ca să te uite, să te alunge într-un colț în care umbrele nu au ce căuta și să te spulbere lumină, să arzi sub efectul ei, să te doară privirile și gândurile ei, să rămâi amorțit sub suflul ei, să nu te poți mișca atunci când vrei. 

                                                                                                                Mi-ai fost drag cândva.

Fum, cenușă și regret

Pe câmpul de război,
prezentă-i numai viața
sub neasemuite reflexii,
rătăcitoare, călătoare,
dar cu același punct de plecare. 

Disperarea în ochii tânărului soldat,
resemnarea în ochii celui rănit,
moartea în ochii celui ce tocmai i-a închis,
nebunia în ochii celui ce trage în ai lui,
regretul în ochii celui cu un camarad în brate,
speranța în ochii celui ce primește cuvinte scrise cu mult dor,
devotament în ochii celui cu steagul desenat pe inimă,
iubirea în ochii celui ce se visează acasă,
libertatea în ochii celui scăpat din închisoarea sinelui,
inocența în ochii celui ce încă mai crede în sfârșit.

Așa e viața uneori
ni se arată sub chip de înger și chip de demon,
simple răsfrângeri ale propriei conștiințe.

Haos

E haos în capul meu
și îmi place,
face parte din mine
mă definește, mă conturează,
îmi pulsează prin vene,
prin pupile
și se manifestă cu excese de furie nestăpânită
ca un foc arzând în trunchi,
mocnește, zace, răbufnește.
e gheara ce mă smulge din noroi,
e impulsul ce îmi ghidează spiritul
pe un drum cu mii de bifurcații,
rătăcire totală a minții ca într-un labirint,
vulturi deasupra, înconjoară umbra-mi
în picaj din cer scăldat în negru,
flămânzi cu ochii scăpărând,
haini și lacomi, repezindu-se la gât
să apuce, să tragă, să nu piardă nimic.
hiene în zare, ascunse sub umbra de apus
doar râsul răsună în urechi.
din mine ies văpăi și flăcări
și brusc vulturii dispar
cu părți din mine.
îmi lipsesc bucăți de piele, de păr,
nici inima nu mai e unde trebuia sa fie,
zdrențe îmi sunt brațele,
ciobit mi-e chipul,
și cad,
alunec, mă scufund, 
am ochii închiși,
nu văd, nu simt, n-aud,
m-au doborât, gândesc, m-au privat de simțuri
de amintiri, de viață,
mi-au smuls ambițiile, visele
cugetul...
tentant e nesfârșitul
spre care alunec,
cădere lină, sublimă încheiere a unei vieți furate,
nicicând nu mi-a aparținut,
și acum o simt cum se prelinge,
mi se oprește în palmă,
strâng pumnul și ochii mi-i deschid.
în palme, un puls de viață,
pe retină, imaginea unui sine ce a ars,
cenușă am pe pleoape,
pe trup și parcă doare, iar,
a mea inimă rătăcitoare.
E haos iar
la mine în cap,
și mi se împletesc
gânduri, idei, dorințe
și toate freamătă, fără stare
și ies scântei...

M-ai zămislit în vise

Am păcătuit.

Atunci când ți-am scăpat prin vise,
și-am început să fug,
imagini mi se derulau prin față,
imagini cu mine,
cu tine,
cu noi doi,
în locuri interzise,
când te rugai
să mă revezi, cu dor,
cu patimă,
cu jale,
cu dorință și patos pentru ale mele
săruturi amare.

M-am văzut pe mine prin ochii tăi,
un fel de demon
cu ochi de înger,
o făptură perversă, captivă între două lumi
rătăcită la granița dintre bine și rău,
cu buze de un roșu stacojiu
și privirea-mi sfidătoare,
gesturi stinghere și glas ca un cântec în noapte. 

Un adevăr prea crud, arzându-mi irișii,
asta-mi era pedeapsa,
că ți-am dat buzna,
în suflet, în inimă și-n gânduri.
Eternitatea mi-e făgăduită,
să-ți umblu prin amintiri
și să-mi renegi atingerile și vorbele,
să mă abandonezi în obscuritatea inimii tale,
și să îmi amuțești vocea
ce-ți răsuna amețitor în urechi.

Am să continui să-ți alerg în șoaptă
prin vene, nervi și amintiri,
iar dacă am să obosesc,
îți voi poposi pe inimă,
să-ți simt bătăile și cum alergi și tu, la rândul tău,
prin mine, pentru mine.

Zadarnic

Zadarnic bate inima
pentru cei ce nu vor să audă,
să simtă,
nici să iubească.
Zadarnic trece timpul
pentru cei blocați în trecut,
captivi în fracțiuni de secunde,
rătăcind haotic
pe portativ de inimi frânte.
Zadarnic se succed imagini
pe pupilă,
orbi suntem în oglindă,
orb ne e și sufletul
schilodit de un blestem al sunetelor,
un urlet în urechi,
durere în sine,
de-a pururi prezent, nicicând uitând să sufle
în inimă un tremur.
Zadarnici suntem în iubire,
o lungă agonie a sublimului sfârșit,
pe buze ne stau cuvinte întipărite,
de dor și nebunie,
răgaz în al vieții ritm,
repaus al timpului ce suferă în neștire,
o teamă ce coboară din creștet până-n nemurire.

Noi nu vorbim aceeași limbă

Poate că nu vreau să mă trezesc din visul cu miros de scorțișoară
Doar asa te mai pot zări printre praf de șofran și nucșoară
Departe ești de mine, o altă limbă, o altă țară,
Ai aripi crescute și vrei să zbori
Să nu uiți că îmi iei și inima cu tine
Și doare așa tare că simt cum mă omori...

Ți-ai așternut privirea pe trupul meu
Și zâmbetul tău mi-a zgândărit sufletul
Iar ochii tăi...ca marea-s de adânci
Și-n valuri mă arunci
Eu nu știu cum fără tine să respir.

Și de m-as îneca aș face-o în pielea ta
Cu nuanțe de ghimbir și trandafir.

În visele mele mă ții de mână
Și-mi dăruiești bucăți din tine,
Pe buze-mi tatuezi săruturi
Pe coapse-mi desenezi și fluturi,
Mii de culori sub cerul fără nori
Cuvintele tale, pe timpanu-mi fiori.
Mincinos cu trup de zmeu
Mă priveai în ochi odată
Și credeam că înțelegi
Că-n mine-i foc mistuitor 
Al tău etern amețitor. 


                                                                                                                ....pentru tine...
 

Kayan Yıldız

Ben küçük bir peri yakaladım

Başımın üstünde uçuyordu
Bana bir hasret masalı anlattı
Bekleyin, şimdi anlatıyorum.

"Bir varmış, bir yokmuş,
Bir yıldız varmış,
Çok güzelmiş ama çok az parlamış
Çünkü o bir insan olmak istemiş.

Ne kader, ne rüyaymış
Aslında bir bedduaymış,
O yıldız mavi gözleri arzuladı
Bir kalp atışı hissetmek istedi
O ne istediğni bilmiyordu...ne acı.

Küçük yıldız karanlıktan korkuyordu
Her zaman dünyayı seyrediyordu
Bulutları seviyordu ve suya dokunmak istiyordu.

Bir gün onun arzusu yerine geldi
O yıldız dünyaya inecekti
Ama dünya onu redetti
"Seni istemiyorum" diye düşündü.
Senin yerin gökyüzünde,
Yolu aydenlatmak için. "

Birden cesur yıldız ateş oldu
Hızlı, hızlı dünyaya düşürüyordu
O gece  gökyüzünde bir kayan yıldız gördüm.

Cesur yıldız, senin kaderin güzel ama hazirdi...

Amurg din mine

”Nu era toamnă.
Era amurg de vară
Și pomii încremeneau
În zare, în marea depărtare
Sub văl neatârnat de soare.”

Și azi e încă crud pământul
Neasemuit veșmântul
Necopt de atâtea atingeri goale,
În pârg nici prunele nu sunt,
Un gust amar, pierdut în vânt.

Povești ce spun frunze pe drum
Căci fără foc nu iese fum
Ești în trecut, demult apus
Cu suflet înghețat, pribeag pe mare
Tu ai să înveți că doare.

De acum mă așez aici pământ
Și simt cum plouă încet, mărunt
Pe tâmplele ce-mi pulsează crunt
De amintiri cu un parfum de vin
Din struguri albi, eter și crin.

Pompeii

În foc și sub cenușă ai dispărut, Pompeii,
Cu ce i-ai mâniat pe zei
De au suflat scântei și fum,
Iar chipul ți s-a prefăcut în scrum?
Eterna-ți moarte se naște în nemurire
În focuri vii și în pieire,
Nu vei cunoaște o altă soartă
În lavă-i ultima ta șoaptă
Un glas ce-a amuțit demult,
Un țipăt ce vine din trecut.
Ne naștem noi, urmașii tăi
Privindu-ți chipul împietrit,
Ce-ai fost cândva, ce ești acum
Nălucă-n fum...
Un suflu de glorie
Atât ai vrut și ai rămas
Un nume în istorie.

Să mă izbesc de tine

Nu stiu sub ce munți te ascunzi de mine,

Sub ce dealuri îți porți sufletul îngenuncheat,

Nu stiu nici ce soare te urmează,

Știu doar că porți în spate

Un vis ce l-am avut odată în amiază.

Tu nu mă vezi, nici eu pe tine,

Dar ne știm parcă de o mie

De ani sub același cer

Cu nori de ploaie

Și un curcubeu departe în zare.

Dar alerg spre tine, din copilărie,

Și parcă văd frânturi din tine,

Un ochi, un zâmbet, niște mâini fine...

Niciodată nu ești întreg,

Mereu fragmente, incomplet,

Tu fără mine, ceas fără timp

Te scurgi fără să exiști.

Elegie

Deasupra ta până și ceru-i mohorât
și plânge,
s-au stins și stelele
și luna suferă în umbră.
Mi-e dor
de chipul tău bătrân
pe care s-au scurs anii,
de pașii pe zăpadă
și mersul legănat.
Mi-e dor de ochii tăi adânci
pierduți în nemurire,
de vocea ta ce recita povești.
Te văd și acum la gura sobei,
suflai în palme să te-ncălzești,
n-ai stat să vezi ce voi ajunge,
tu te-ai grăbit să pleci.
Și s-a prelins amurgul
la căpătâiul tău,
astăzi îți spun adio,
bunicul meu.

Octombrie de ieri, de azi, de mâine

Te aștept, octombrie,
să-mi sufli din secrete
în ureche,
să-mi bucuri nările,
parfum de scorțișoară
cu măr, plăcintă de odinioară.
Ah, ce gust ai, octombrie!
dulceag, ușor înțepător
ești tu fermecător,
sau eu, eterna visătoare
pe geam să-mi intre o boare?
Când vii, octombrie,
în nucul de la poartă
și în chihlimbar
e frunza preschimbată?
Îmbătrânesc, octombrie,
vor trece anii în umbra ta,
tu prizonier, eu pasageră,
și doar o frunză efemeră
în drumul tău spre infinit.

Torță vie

Și arde un foc așa în mine
cu flăcările până-n cer
Și ies văpăi și aburi din mine
și simt o lume de culori.
Și aș strănuta și praf de stele
de aș vedea în ochii tăi
Prelins amurgu-n foc de vise
și contopit în ochii mei.

Nonculoare

Noi,
pe o paletă de culori
suntem opuși,
un alb, un negru
și împreună suntem gri.

Glasul deşertului

În urma mea

Dor pașii încinși

Ce au modelat deşertul,

Nisipul zace arzând

Sub cer de foc și soare

Fără răsuflare.

Mă tem că pielea mi se va desprinde

Şi va rămâne un gol

Şi un pustiu

Ascuns prin dune.

Creat din fir de chihlimbar

Un vis mărunt, alunecând

Ca un miraj dispare.

De l-aş atinge

Mi-aş inspira sinele

Desprins de mine

Şi m-aş scălda în nemurire.

Şi dor și tălpile

Căci ele-mi scriu destinul

Prin dans și unduiri febrile,

De-mi prelungesc şi chinul

Ce-mi arde-n trup

Şi în priviri.

Taci, i-am spus,
Pierdută în nisip,
Alunec și simt cum mă afund
Mai tare și mai abrupt
În nesfârșire.

Vise colorate

Visez, visezi, visăm
Că stăm
Cu capul pe nori
Şi că plutim pe puf
Din paradis,
Din zori, din flori, din vis
Ne ţinem de gene
Pentru o vreme
Să nu mai clipim
Şi doar să zâmbim.

Eu râd, tu râzi
Să râdem împreună,
Să ne ţinem de mână
Şi ca nişte copii
Să ne furăm din săruturi
Şi din amintiri,
Să punem capul pe perne,
Să ne crească pe umeri pene,
Te-aş lua de braţ
Şi ca-ntr-un vis
Să sărim peste abis.

Tu-mi eşti Călin
Iar eu, o floare de pelin
În păru-mi blond să picur
Din galbene petale
Scăldate în soare.

Visez, visezi, visăm
Că suntem amândoi
Într-un univers fără cuprins
Ne-am întâlnit, iar la sfârşit
Am adormit.

Poem scurt

Am mai atins un fulg în zbor

Zbura deasupra capului meu

Şi-mi povestea aievea cum cu dor plângea

Din greu şi suspina după un dram din mine

Şi se temea să nu-l mai pierd din ochi

Atunci când priveam spre soare,

Să nu orbesc pentr-un minut

Şi să-l las să coboare

Şi sub picioare să-l strivesc

Ca pe un vis mărunt şi infim.

Era un fulg pierdut.

E frig

E frig
Şi-mi pare
Că iarna nu are răbdare
Îşi pune paltonul, îşi leagă fularul,
La geamul meu apare.

E frig
Şi din mine
Soarele începe să dispară
Încep amintirile să ardă
Şi frunyele încep să cadă.

E frig
Şi vântul alene plânge
Deasupra-mi zace o ploiae
Pe suflet cade şi mă frige,
Pe umeri-mi cad şiroaie.

E frig
Şi-mi pare
Că toamna nu mai are stare
Îşi schimbă calea, o văd cum pleacă
Desculţă, spre plaje cu mult soare.

Strigăt de toamnă

E toamnă, e gol şi amorţeală
Au ruginit maşini
Şi suflete de oameni
Zac
Pe bulevardul cu felinare stinse.

Bătrânii trec şi lasă-n spate
Mirosul greu de naftalină.
Stingher
Un câine în parc
Sub bancă doarme.

Stejarul scos din rădăcini
În jurul lui plâng frunze,
Şi cade ploaia
Fără cuget,
Se-aşterne din nou toamna.