Constelații în ochi

Știai că, dacă închizi ochii, vezi Universul?
Nu pe cel plin de constelații, comete și întuneric,
ci un univers al tău, ascuns în inimă
și perturbat doar de ritmul alert al sângelui din vene.

Știai că, între noi, e lumea întreagă?
Ne ghidăm doar după o hartă veche, ponosită,
însă parcă o știm pe de rost,
imprimată pe suflet,
pe artere,
în sute de culori,
vizibilă sub clar de lună plină,
indescifrabilă celor care nu au iubit,
bieți invalizi,
le șchioapătă inima într-o căutare zadarnică.

Stai puțin, nu-mi adormi în brațe,
cum altfel aș admira cosmosul,
captiv în ochii tăi sinistru de tulburători,
pulsații în buricele degetelor,
de ți-aș putea atinge pleoapele
fără să mă tulbur și eu.

Scrisoare către ceva ce nu a fost să fie

Nu îți scriu ca să îți trimit scrisoarea. Nu vreau să te încarc cu amintiri goale. Nu vreau, nici măcar, să-ți trec prin gând. Vreau doar să te păstrez acolo, undeva în inimă, prin artere. Te-am îngrămădit în conglomeratul meu de vise și mi-ai spulberat orice speranță. Anticipam și tot m-ai luat prin surprindere cu ochii tăi ca marea, cu chipul tău de copil, parcă, și glasul lent și ușor dulceag. După vorbă, după aspect te simt străin. De mine,de lumea întreagă, de tot ce ne înconjoară. Râzi altfel, mă privești altfel, te uiți parcă prin mine. Eu nici nu te pot privi în ochi că știu că amețesc și, oricum, nu mă țin prea bine pe picioare. Mi-alunecă pământul de sub mine, sunt umbre în jurul meu și mă sufocă. Un întuneric am peste ochi ca și cum noaptea s-ar lăsa peste mine. Tu nu ești o lumină pentru mine, ești întruchiparea beznei, îmi amorțești toate simțurile, îmi întuneci judecata și tot ce văd e fals și obscur. 

Mi-ai ieșit în cale doar ca să pleci cu o bucată din mine, din inimă și suflet. Mi-au ruginit ochii tot privindu-te, chinuindu-mă să îți ghicesc următoarea mișcare, următorul cuvânt, următoarea senzație. O atingere, un tremur, o scânteie, da-mi ceva, nu vezi că sunt flămândă și tânjesc după un strop de atenție? 

Îți scriu ca să știe cea din viitor că nu ai fost al ei și nu i-ai aparținut sub niciun fel și chip. Îi scriu ei ca să te uite, să te alunge într-un colț în care umbrele nu au ce căuta și să te spulbere lumină, să arzi sub efectul ei, să te doară privirile și gândurile ei, să rămâi amorțit sub suflul ei, să nu te poți mișca atunci când vrei. 

                                                                                                                Mi-ai fost drag cândva.

Fum, cenușă și regret

Pe câmpul de război,
prezentă-i numai viața
sub neasemuite reflexii,
rătăcitoare, călătoare,
dar cu același punct de plecare. 

Disperarea în ochii tânărului soldat,
resemnarea în ochii celui rănit,
moartea în ochii celui ce tocmai i-a închis,
nebunia în ochii celui ce trage în ai lui,
regretul în ochii celui cu un camarad în brate,
speranța în ochii celui ce primește cuvinte scrise cu mult dor,
devotament în ochii celui cu steagul desenat pe inimă,
iubirea în ochii celui ce se visează acasă,
libertatea în ochii celui scăpat din închisoarea sinelui,
inocența în ochii celui ce încă mai crede în sfârșit.

Așa e viața uneori
ni se arată sub chip de înger și chip de demon,
simple răsfrângeri ale propriei conștiințe.